Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, revoltată: Despre ce buget al investițiilor și dezvoltării vorbim?
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a tras un semnal de alarmă, la Antena 3, în privința proiectului de buget pe anul 2021, adoptat recent de Parlament.
Europarlamentarul Grapini a precizat că prioritatea numărul unu, când stabilești bugetul de stat, este reprezentată de cetățeni. În context, Maria Grapini a prezentat mai multe exemple elocvente care demontează afirmațiile premierului Cîțu potrivit cărora bugetul de stat pe acest an este unul axat pe investiții. Concret, europarlamentarul a punctat faptul că însuși amendamentul depus de Opoziție, care viza creșterea alocațiilor copiilor (deși există o lege în acest sens), a fost respins de parlamentarii coaliției de guvernare.
Mai mult, a adăugat Maria Grapini, colegii umaniști din Parlament, împreună cu cei din PSD, au depus amendamente importante, a căror aprobare nu implica cheltuieli foarte mari, precum centura de la Băicoi, infrastructura de apă și canalizare din Săcele sau astuparea gropilor din carosabil din mai multe comune sucevene, precum Frăsin, gropi care au condus la accidente cu victime, toate amendamentele fiind, însă, respinse.
“Despre ce investiții vorbim? Probabil că se doresc investiții doar în localitățile cu primari PNL și USR-PLUS. Criteriul cel mai important este să ne axăm, pentru coeziune socială, așa cum cere Uniunea Europeană, pe investiții în zonele cele mai sărace. În PE, s-a aprobat, pentru prima dată, o strategie pentru turism în sensul în care Comisia Europeană a acceptat ca statele membre să investească, încă din august 2020, în turism. România nu a făcut nimic. Mai mult, a tăiat tichetele de vacanță care aduceau un impact pozitiv semnificativ la buget. Nu au făcut nimic să susțină (așa cum fac, spre exemplu, Belgia, Franța, Italia) taxele și impozitele pe clădiri, la hotelieri și restaurante, dacă ele nu funcționează în pandemie. Despre ce buget al investițiilor și dezvoltării vorbim?”, a precizat revoltată Maria Grapini, care a criticat dur atitudinea premierului Cîțu la adoptarea bugetului în Parlament.
“A fost, practic, o declarație politică, cu atacuri în dreapta și în stânga. El trebuia să prezinte elementele din buget cu justificările și soluțiile aferente”, a conchis europarlamentarul Grapini.