Primul sistem național de rezervări a integrat peste 400 de hoteluri din România

Hotelcon, unul dintre angrosiștii importanți ai turismului global, este alături de hotelierii din România prin ajustarea costurilor de distribuție pe canale de profil a contentului și se implică activ în îmbunătățirea produsului din sistem prin integrarea cât mai multor parteneri.

Hotelcon a lansat, în iulie 2020, un nou sistem – new.hotelcon.travel – în parteneriat cu OLYMPIA EUROPE, touroperator important din Italia, care se adresează doar structurilor de cazare din România, de orice dimensiune, pentru a veni în sprijinul lor, fie ele hoteluri, hosteluri, vile, pensiuni sau apartamente în regim hotelier. Nu există un număr minim de camere care pot fi integrate în acest sistem. Până la ora actuală, în acest sistem au fost integrate peste 400 de hoteluri din toată țara.

În plină pandemie, s-au generat peste 2700 de rezervări cu o cifră de afaceri de aproximativ 330.000 de euro. Cele mai căutate orașe și stațiuni sunt Sibiu, București, Brașov, Timișoara, Cluj, Mamaia, Constanța, Iași, Băile Felix și Poiana Brașov.

Acest proiect a fost bine primit în rândul hotelierilor din România, astfel că Daniela Valache, Hotels Contracting Agent, s-a alăturat echipei iar la ora actuală cererea de integrare în sistemul new.hotelcon.travel este din ce în ce mai mare dar prompt deservită. Daniela Valache împreună cu Gabriela Florea, managerul Hotelcon, vor să scoată în evidență frumusețea produsului hotelier românesc și să ajute hotelierii din România să concretizeze cât mai multe rezervări atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini, sistemul având deschidere internațională.

„Știm că segmentul de incoming a avut mult de suferit în anul 2020, din cauza pandemiei, însă suntem optimiști că acesta își va reveni frumos anul acesta iar numărul turiștilor străini care vizitează România va crește și datorită produsului românesc expus în sistemul HOTELCON”, subliniază Gabriela Florea, manager Hotelcon.

Hotelcon oferă, la ora actuală, serviciile de marketing structurilor de cazare fără costuri. Există două tipuri de integrări: dinamică (cu channel manager) și statică (pentru structurile de cazare mici).

”Acest sistem reprezintă un liant care facilitează accesul la produsele hoteliere. Toate unitățile integrate în sistemul nostru sunt acreditate și oferim suport în limba română (poze urcate în sistem, poze reale, plăți cu cardul sau transferuri bancare cu plata garantată). Ne bucură succesul de care s-a bucurat sistemul nostru de rezervări până în prezent, ceea ce dovedește atât interesul proprietarilor de structuri de cazare, cât și al agențiilor de turism”, declară Gabriela Florea.

 Sistemul se adresează în primul rând agențiilor de turism dar indirect și turiștilor, care regăsesc astfel mai multe oferte și opțiuni hoteliere. new.hotelcon.travel are deschidere internațională, întrucât prin integrarea cu Hotelcon structurile de cazare sunt incluse automat în încă 3 sisteme de rezervări la nivel european. Acest sistem beneficiază, prin rețeaua globală Hotelcon, de o distribuție în mai multe sisteme de rezervări din toată lumea și din România. Hotelierii beneficiază de promovare gratuită în cadrul webinariilor HOTELCON organizate pentru agențiile de turism, unde pot avea speakeri care își prezintă locațiile și, cu această ocazie, pot comunica mult mai bine cu agențiile de turism.

HOTELCON va organiza, pe 9 martie, Conferința Națională ”România este țara mea și merită promovată”, unde va invita hotelurile care doresc să aibă acces la acest sistem să participe și să afle detaliile cu privire la integrare, procesul durând maxim 7 zile. Accesul la conferință este gratuit, pe bază de înregistrare, la link-ul Registration (gotowebinar.com) – (https://register.gotowebinar.com/register/3397224161903048460)

”Proiectul România este țara mea și merită promovată a crescut frumos de anul trecut până acum, a luat amploare și vrem să continuăm în același trend. Vă invităm alături de noi să discutăm despre integrare, despre beneficii și despre cum putem să vă aducem cât mai multe rezervări și cât mai mulți turiști. Împreună suntem mai puternici”, subliniază Daniela Valache, Hotels Contracting Agent și cel mai nou membru al echipei Hotelcon.

Consultanții HOTELCON sunt de părere că hotelurile din România au nevoie de o viziune mai amplă asupra desfășurării turismului, implicit să se automatizeze mai mult și să își lărgească aria de distribuție, astfel încât agențiile din întreaga țară să aibă acces la produsul lor într-un mod cât mai simplu și mai transparent. Acest lucru este oferit acum de sistemul de rezervări HOTELCON în parteneriat cu OLYMPIA EUROPE. HOTELCON dorește să susțină industria hotelieră și să se implice activ în promovarea spațiilor de cazare din România indiferent de dimensiunea lor. Turiștii iubesc România și vor fi cu atât mai fascinați de locațiile incluse în sistemul HOTELCON, cu cât vor avea acces mai rapid la produsul lor prin intermediul agențiilor partenere HOTELCON.

 

 

 

 

 

Despre Hotelcon

HOTELCON are peste 500.000 de structuri de cazare în sistem, de la pensiuni până la hoteluri de 5 stele din peste 230 de țări. Prin confirmări instantanee la hotel, partenerii locali economisesc timp și bani atunci când aleg rețeaua Hotelcon, simplă și ușor accesibilă.

Hotelcon este membru al unui grup mare de companii precum și un mare angrosist în turismul global. Misiunea grupului este de a construi relații de afaceri puternice și de lungă durată cu clienții și furnizorii din întreaga lume, pentru a oferi clienților servicii de înaltă calitate și tarife competitive pentru produsele pe care le oferă, îmbunătățind în același timp rezultatul final, care este rentabilitatea pentru clienții, oferindu-le avantajul concurenței.

O mulțime de agenții de turism rezervă hoteluri la nivel mondial cu tarifele de recepție și adaugă comisioane implicate de taxele de transfer bancar atunci când trimit banii pentru plata hotelurilor. De asemenea, de multe ori agențiile de turism își fac griji pentru ca un client să fie confirmat și să ajungă în sfârșit la destinația sa știind dacă rezervarea este valabilă sau exactă. Acum toate aceste probleme pot fi rezolvate prin simpla alegere a HOTELCON ca furnizor al platformei de rezervare. Cu un singur apel telefonic local, toți partenerii Hotelcon, peste 900, își pot elimina toate problemele, asigurându-și prețurile imbatabile pe piață.

Tarifele Hotelcon FIT sunt de la 15% la 50% sub tarifele oficiale de recepție. Acest aspect oferă agențiilor de turism flexibilitate pentru a obține profituri mai mari din economii, respectiv mulțumind clienții. În trecut, toată lumea trebuia să facă față cheltuielilor cu transferurile bancare în valută străină, grăbindu-se să transfere banii înainte ca turistul să ajungă la hotel, plus că la acestea se adăugau costurile pentru apeluri telefonice și faxuri internaționale. Cel mai mare avantaj pentru toți clienții Hotelcon – neutralitatea – este recunoscut în rândul tuturor partenerilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.