Merkel critică dur statele UE care au cumpărat vaccinuri din Rusia și China

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat dispusă pentru o modificare a tratatelor europene în scopul sporirii competenţelor Uniunii Europene pentru a combate pandemiile.

„Cred că Europa are nevoie de mai multe competenţe în domeniul sănătăţii”, a declarat Angela Merkel într-un eveniment organizat de Partidul Popular European (PPE), din care face parte formaţiunea politică a cancelarului german, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Ar trebui probabil modificate tratatele Uniunii Europene în acest scop, a adăugat şefa executivului german în timpul videoconferinţei, precizând că ea este favorabilă unor asemenea modificări dacă acest lucru are ”un sens”. Pe de altă parte, Angela Merkel a criticat decizia anumitor guverne de a devia de la strategia UE de vaccinare.

În opinia sa, nu este ”deloc bine” că unele ţări folosesc totuşi vaccinuri chineze sau ruse fără a aştepta aprobarea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), în scopul obţinerii unui ”mic avantaj pe termen scurt”.

Ungaria a acordat Sputnik V o licenţă naţională în februarie şi a utilizat-o deja. Slovacia şi Republica Cehă au comandat de asemenea doze din acest vaccin rus şi au anunţat că nu ar dori să aştepte aprobarea EMA pentru utilizarea lor.

Totuşi, Republica Cehă doreşte totuşi să renunţe la această achiziţie ca urmare a recentei crize diplomatice cu Moscova.

Anterior, în luna februarie, Angela Merkel a oferit Rusiei sprijinul unei autorităţi germane de reglementare, pentru a facilita aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V de către autoritatea medicală a Uniunii Europene. Cancelarul a declarat că, în timpul unei conversații cu Vladimir Putin, a oferit sprijinul unui institut german de reglementare în pregătirea unei cereri ca vaccinul rusesc Sputnik V să fie înregistrat pe piața europeană.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.