Ministrul Raluca Turcan declară război „muncii la negru”: „Orice angajator care le propune plata la negru nu păcălește doar statul, dar îi păcălește și pe angajați!”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a tras un semnal de alarmă, în ședința deputaților PNL, în privința pericolului generat de munca la negru. „Orice angajator care le propune plata la negru nu păcălește doar statul, dar îi păcălește și pe ei”, a punctat Raluca Turcan.
„Reformele pe care le-am demarat la Ministerul Muncii și care fac obiectul unor ample consultări au fost dezbătute luni și în ședința Grupului deputaților PNL.
Împreună cu specialiștii din minister și cu președintele Casei Naționale de Pensii Publice am prezentat colegilor deputați soluțiile pe care le-am identificat până acum pentru a corecta inechitățile din sistemul de pensii, dar și pentru a reașeza pe baze echitabile și sustenabile salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice.
Ambele reforme necesită timp pentru că orice modificare trebuie să aibă la bază echitatea, dar și sustenabilitatea.
În acest context, am pus în discuție un alt fenomen păgubos în primul rând pentru angajați, dar și pentru economie în ansamblu, respectiv munca la negru.
Oamenii trebuie să învețe să gândească și pentru viitorul lor și să înțeleagă că orice angajator care le propune plata la negru nu păcălește doar statul, dar îi păcălește și pe ei pentru că orice ban încasat la negru înseamnă zero contribuție pentru o pensie mai mare sau, în unele cazuri, chiar imposibilitatea de a obține un drept de pensie.
Nu în ultimul rând, am discutat și despre modalitățile de accesare a fondurilor europene pentru proiectele de reformă asumate și demarate de MMPS”, a precizat, pe pagina de Facebook, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.