Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, reactioneaza in „cazul Tolontan”: „Aleșii locali să lase presa adevărată în pace!”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a avut o primă reacție după ce Daniel Băluță, edilul de la Sectorul 4, i-a atacat pe jurnaliștii de investigație care au publicat anchete care îl vizau. „Presa adevarată” trebuie lăsată să își facă treaba, a spus Clotilde Armand.

Clotilde Armand a adresat un apel primarilor și tuturor aleșilor locali să nu mai hărțuiască jurnaliștii de investigații care scot neregulile la iveală.
„Am văzut zilele acestea cum un primar al Bucureștiului încearcă să-l intimideze pe unul din cei mai buni jurnaliști de investigații din România pentru că a „îndrăznit” să scoată la lumină multe nereguli făcute de edil. Primarul Sectorului 4 a făcut plângere pe numele jurnalistului Catalin Tolontan pentru constituirea unui grup infracțional organizat și șantaj.
Fac un un apel către toți edilii și aleșii locali să lase presa adevărată în pace să-și facă treabă, să nu mai hărțuiască jurnaliștii de investigații. Da, când spun presa adevărată mă refer la jurnaliștii care refuză să primească bani de la primari pentru a scrie minciuni frumoase despre aceștia, refuză să primească alte cadouri și beneficii de la autoritățile locale. Ceea ce rezistă cu adevărat într-o democrație este adevărul. Indiferent dacă acesta este incomod sau nu”, a scris Clotilde Armand pe pagina de Facebook.