Eurostat confirmă performanța economică a Guvernului Cîțu: România, printre statele UE cu cea mai mare creștere economică în T1 din 2021!

Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi cu 0,3% în zona euro, în primul trimestru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, ţările membre cu cea mai mare creştere economică fiind Irlanda (7,8%), Croaţia (5,8%), Estonia (4,8%), Grecia (4,4%) şi România (2,8%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Scăderile urmează după declinul înregistrat în trimestrul patru al anului trecut, de minus 0,4% în UE şi minus 0,6% în zona euro.

În rândul statelor membre UE, cel mai sever declin al Produsului Intern Brut în primul trimestru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, a fost în Portugalia (minus 3,3%), Slovacia (minus 2%), Germania (minus 1,8%) şi Letonia (minus 1,7%).

În primul trimestru din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, economia României a stagnat, după un declin de 2% în trimestrul patru al anului trecut. În Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut ajustat sezonier a scăzut cu 1,2% şi cu 1,3% în zona euro, după o contracţie cu 4,4% respectiv 4,7% în ultimul trimestru al anului trecut.

Cele mai mari creşteri în ritm anual s-au înregistrat în Irlanda (12,8%), Estonia (5%) şi Luxemburg (4,9%), iar cel mai sever declin în Portugalia (minus 5,4%), Austria (minus 4,5%) şi Spania (minus 4,3%)

În previziunile economice de primăvară, publicate recent, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să înregistreze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an.

Experţii Fondului Monetar Internaţional estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului Intern Brut real de 7 procente, precizând, însă, că riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, se arată în concluziile publicate în urma misiunii de evaluare a economiei româneşti.

„Pentru anul 2021 este preconizată o revenire puternică a PIB-ului real, de 7 procente. Revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020. Se anticipează că o recoltă agricolă mai bună va susţine producţia ulterior, în cursul acestui an. Riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, inclusiv din cauza apariţiei unor noi tulpini ale virusului, eficienţei mai reduse în timp a vaccinului sau refuzului de vaccinare din partea populaţiei”, precizează comunicatul remis de FMI în urma încheierii consultărilor pe Articolul IV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.