Maria Grapini a cerut introducerea adeverinței de sănătate de la medicul de familie în cadrul certificatului digital privind Covid. Comisarul pentru Justiție răspunde întrebărilor eurodeputatului PPU (s-l)!
În contextul luptei pe care continuă să o ducă în PE privind apărarea drepturilor cetățenilor și împotriva discriminării, europarlamentarul PPU(s-l), Maria Grapini, a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns scris Comisiei Europene pe tema introducerii unei a patra adeverințe în cadrul certificatului digital al UE privind Covid.
Concret, eurodeputatul Grapini a cerut, în numeroase rânduri, să se introducă, pe lângă cele trei adeverințe (cea de vaccinare, cea de testare anti-Covid sau cea în care persoana a avut boala), și o patra adeverință pentru cei care nu au fost bolnavi, nu sunt vaccinati sau testați dar au o adeverință de la medicul de familie în care se precizează că sunt sănătoși.
Mai mult, la dezbaterea, din 13 aprilie, din cadrul reuniunii Comisiei LIBE a Parlamentului European, cu comisarul pentru Justiție, Didier Reynders, în contextul în care nu a primit răspuns la întrebările pe care i le-a adresat comisarului Reynders referitoare la posibilitatea introducerii celei de-a patra adeverințe în propunerea de regulament – și anume adeverința de sănătate de la medicul de familie pentru persoanele sănătoase care nu au fost infectate cu COVID-19, care nu pot să se vaccineze, care nu pot să se testeze și care nu au trecut prin boala – eurodeputatul Maria Grapini a adresat, punctual, Comisiei Europene următoarele întrebări:
Întreb Comisia dacă nu consideră că introducerea celor trei adeverințe, în această propunere de regulament, discriminează cetățenii europeni cu privire la dreptul la libera circulație. Ce se întâmplă cu cetățenii care nu se pot vaccina din motive de sănătate sau care aleg să nu se vaccineze, li se va îngrădi dreptul la libera circulație pe motiv medical sau turistic?
Nu consideră Comisia că introducerea celei de-a patra adeverințe pentru cetățenii sănătoși ar putea rezolva problema discriminării în ceea ce privește libera circulație a cetățenilor europeni?
În răspunsul transmis europarlamentarului PPU(s-l), sosit după votul eurodeputaților care au aprobat (Maria Grapini a votat împotrivă!) certificatul digital privind Covid, comisarul pentru Justiție, Didier Reynders, a precizat că scopul certificatului digital al UE privind COVID este de a facilita exercitarea liberei circulații și, în consecință, deținerea unui certificat digital al UE privind COVID (în special, a unui certificat de vaccinare) nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație. Toți cetățenii UE au dreptul fundamental la liberă circulație în UE, drept care se aplică indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, susține Didier Reynders.
Comisarul pentru Justiție a mai punctat faptul că certificatul digital al UE privind COVID nu se limitează doar la certificatele de vaccinare și include, de asemenea, certificatele de testare și certificatele de vindecare de COVID-19, propunerea Comisiei asigurând faptul că, atunci când călătoresc în interiorul UE, un număr cât mai mare de persoane pot beneficia de un certificat digital al UE privind COVID.
Sunt incluse persoanele care nu sunt vaccinate, de exemplu, din motive medicale sau pentru că nu au avut încă această posibilitate sau pentru că nu doresc să se vaccineze, a completat Didier Reynders.
“Atunci când călătoresc, aceste persoane pot beneficia de pe urma unui certificat digital al UE privind COVID, interoperabil și reciproc acceptat, prin efectuarea unui test pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 și utilizarea unui certificat de testare care să confirme faptul că testul a fost negativ. În cazul în care testul a fost pozitiv, aceștia vor putea obține un certificat de vindecare de COVID-19. Având în vedere cele de mai sus, Comisia nu consideră că este necesar un al patrulea certificat”, se mai arată în răspunsul transmis europarlamentarului PPU (s-l) de către comisarul european pentru Justiție.