Ministrul Sorin Cîmpeanu, convins că valul patru al pandemiei „nu va va mai avea influenţe majore asupra sistemului de educaţie”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este convins că un al patrulea val al pandemiei de COVID-19 va fi mai uşor de controlat şi nu va mai avea influenţe majore asupra sistemului de educaţie, deoarece foarte mulţi angajaţi din domeniu s-au vaccinat deja.

”În învăţământ avem cea mai mare rată de vaccinare, pentru că la nivel naţional avem o rată de vaccinare diferită de precedentul val, motiv pentru care sunt convins că acest al patrulea val, dacă va veni, va fi mult mai uşor controlabil şi nu va avea influenţe asupra sistemului de educaţie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri seară, la un post TV.

Ministrul a mai precizat că se vor lua și măsuri pentru ca persoanele care nu s-au vaccinat, din varii motive, să fie verificate înainte de a ajunge în școli și în clase.

”Insist încă o dată asupra necesităţii şi importanţei vaccinării şi, sigur că da, există posibilitatea ca în cazul în care sunt persoane care nu au dorit să se vaccineze, pentru a putea asigura în şcoli acea stare de siguranţă sanitară, există posibilitatea testării”, a explicat Cîmpeanu.

Joi, un raport al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor a atras atenția că în lunile următoare, pe fondul începerii noului an școlar, copiii vor ajunge în prima linie a contaminării,  pentru că rata de vaccinare în rândul adulților este tot mai mare, în timp ce printre tineri este foarte mică.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.