Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator au crescut în luna mai!
Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost, în mai 2021, de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
După cauza principală de deces, în luna mai 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (13.080 persoane, reprezentând 53,3% din decesele înregistrate în mai 2021) şi a tumorilor (3.875 persoane, reprezentând 15,8%).
„După 7 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, în luna mai 2021 aceasta reprezintă a treia cauză principală de deces (3.776 persoane, reprezentând 15,4% din totalul deceselor înregistrate în luna mai 2021)”, precizează INS.
Numărul deceselor înregistrate în luna mai 2021 a fost de 24.527 (12.864 bărbaţi şi 11.663 femei), cu 4.991 decese (2.709 bărbaţi şi 2282 femei) mai puţine decât în luna aprilie 2021. Numărul deceselor înregistrate la copiii cu vârsta sub 1 an, în luna mai 2021, a fost de 60, în scădere cu 22 faţă de luna aprilie 2021.
Două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.954 decese, reprezentând 40,6% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.269 decese, reprezentând 25,6% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.735 decese (19,3%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (68 decese), 0-4 ani (75 decese) şi 20-29 ani (111 decese).
Din luna aprilie se înregistrează un trend descrescător în ceea ce priveşte numărul deceselor, tendinţă care a continuat şi în luna mai, însă cu valori încă superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent.