Liderii Coaliției merg până la capăt în privința desființării SIIJ. Noua propunere, prezentată de ministrul Stelian Ion!

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că va prezenta, marţi, coaliţiei de guvernare o nouă variantă privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), precizând că este o chestiune care ţine mai degrabă de procedură.

„Nu e vorba despre o opinie, ci de o aşteptare legitimă, aceea de a ajunge la o soluţie pentru desfiinţarea SIIJ. (…) Ar fi o nouă propunere de text care să fie prezentat coaliţiei pe acest proiect. Deocamdată nu am făcut-o publică. Nu e un mare secret, dar aş vrea să o discutăm în coaliţie”, a declarat ministrul, înaintea şedinţei care are loc la Palatul Parlamentului.

Potrivit lui Stelian Ion, este vorba despre o variantă care să asigure şi celor „care doresc o garanţie suplimentară pentru magistraţi această solicitare”.

„Nu este un filtru, este o chestiune care ţine mai degrabă de procedură, de anchetă şi se va regăsi această propunere ca un nou articol în legea privind statutul magistraţilor. Este vorba mai mult despre competenţă. Ce-mi doresc, şi ceea ce este cumva o cerinţă esenţială pentru mine, pentru Ministerul Justiţiei şi pentru USR PLUS, este, pe de o parte, să desfiinţăm SIIJ, fără să-l reînfiinţăm sau fără a-i schimba eticheta sau sediul, pe de altă parte, este a reface competenţele DNA, DIICOT”, a explicat ministrul Justiţiei.

Stelian Ion a adăugat că faptele de corupţie care îi vizează pe magistraţi vor rămâne la DNA.

Ministrul Justiţiei a susţinut că nu vede ca UDMR să nu agreeze aceasta variantă, mai ales că „au avut loc discuţii de principiu”.

Stelian Ion a precizat că ideea principală este, de fapt, de a „merge cu două proiecte separate” – desfiinţarea SIIJ şi, prin Legile Justiţiei, să fie introdusă această garanţie suplimentară pentru magistraţi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.