Prefectul Capitalei, Alin Stoica, critică prestația lui Nicușor Dan: Aveam așteptări mai mari de la el!
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a mărturisit că nu este mulţumit de activitatea lui Nicuşor Dan deoarece avea aşteptări mai mari în ceea ce priveşte mandatul acestuia la Primăria Municipiului Bucureşti.
Alin Stoica a dat de înţeles că avea aşteptări mai mari în legătură cu activitatea lui Nicuşor Dan la Primăria Municipiului Bucureşti, şi din punct de vedere al modului cum se fac lucrurile, şi din punct de vedere al vitezei.
Reprezentantul Guvernului a afirmat că Nicuşor Dan ”este deschis să facă lucruri”, dar s-ar fi putut face deja mai multe până acum.
„Sunt un pic nemulţumit de rezultate de până acum, pentru că a trecut ceva vreme de când primarul Capitalei este în funcţie, de când avem Consiliul General, am fi putut să facem mult mai multe. Nu mai trec acum prin cauze şi de ce se întâmplă lucrul ăsta, răspunsul direct şi cinstit e da, sunt nemulţumit de cum arată lucrurile acum. (…) Ar trebui să se schimbe dinamica între partidele politice, ar trebui să se aşeze şi să conlucrăm, să avem o direcţie comună şi un plan comun pentru Bucureşti şi ar trebui să avem claritate mai mare pe ce anume vrea primarul general”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, la Digi24, conform News.ro.
Întrebat dacă este mulţumit de activitatea lui Nicuşor Dan, Alin Stoica a răspuns: „Sincer, nu. Aveam şi aşteptări mai mari, şi din punct de vedere al modului în care se fac lucrurile, şi din punct de vedere al vitezei cu care să se întâmple lucrurile. Părerea mea este că lucrurile puteau să arate mult mai bine, dacă conlucrarea între cei trei factori USR-PLUS, PNL şi primarul general era mai bună şi relaţia mai deschisă”, a afirmat prefectul Capitalei.
De asemenea, Alin Stoica a menţionat că a discutat cu Nicuşor Dan şi acesta este deschis să facă lucruri.
“Discut destul de direct cu dumnealui şi îi spun ce e bine şi ce e nu. (…) Este deschis să facă lucruri. (…) Doreşte să mergem în aceeaşi direcţie, poate că avem metode diferite”, a afirmat Alin Stoica, potrivit sursei citate.