Guvernarea Cîțu bate Guvernarea Orban! Deficitul bugetar în primele șase luni ale anului 2021, mai mic decât în primele șase luni ale lui 2020!

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,96% din Produsul Intern Brut după prima jumătate a acestui an, de la 2,29% din PIB la finalul lunii mai, însă faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent soldul negativ este în scădere, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 33,81 miliarde de lei (2,96% din PIB) în scădere faţă de deficitul de 45,17 miliarde de lei (4,28% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020. Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-iunie 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 miliarde de lei”, precizează sursa citată.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 176,38 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2021, cu 20,6% peste nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile s-au cifrat la 210,19 miliarde de lei, în creştere, în termeni nominali, cu 9,8%.

Pe partea de venituri, majorarea din primele şase luni ale acestui an a fost influenţată de redresarea indicatorilor economici, de recuperarea parţială a unor categorii de venituri (contribuţii de asigurări şi TVA), dar şi de baza redusă aferentă 2020 (în principal perioada martie – mai – caracterizată preponderent de lockdown), precizează ministerul de resort.

Cele mai importante creşteri nominale s-au înregistrat în cazul TVA (41,5% an/an), al contribuţiilor de asigurări (13,8%), fondurilor europene (38,9%), accize (21,2%), respectiv impozit pe salarii şi venit (16,9%).

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 14,29 miliarde de lei în primul semestru 2021, consemnând o creştere de 16,9% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+46,4%), impozitul pe dividende (+28%), respectiv Declaraţia unică (+27,5%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 11,9% – dinamică superioară celei înregistrate de fondul de salarii din economie de 7,6%, determinată de accelerarea încasărilor înregistrate în perioada martie – mai în condiţiile bazei reduse de anul trecut.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 62,38 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2021, în creştere cu 13,8% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este superioară dinamicii fondului de salarii şi se datorează atât bazei reduse din martie – mai 2020, cât şi recuperării unor venituri din contribuţiile aferente anului trecut.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 8,43 miliarde de lei în intervalul ianuarie – iunie 2021, în creştere cu 12,1% (an/an). Acest avans a fost determinat de principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici , cu o dinamică pozitivă de 16% (an/an).

Încasările nete din TVA au înregistrat 35,93 miliarde de lei în primele şase luni ale anului curent, în creştere cu 41,5%. În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 12,21 miliarde de lei în perioada analizată, cu 1% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia încasărilor din TVA a fost influenţată atât de baza comparabilă (în principal intervalul martie – mai 2020 – când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA), cât şi de recuperarea parţială a TVA aferentă anului 2020, respectiv redresarea bazei macroeconomice relevante.

Veniturile din accize au însumat 16,53 miliarde de lei în primul semestru 2021, în creştere cu 21,2% (an/an). În structură, se remarcă o dinamică de 18,7% în cazul încasărilor din accizele pentru produsele din tutun, susţinută şi de majorarea accizei la ţigarete, respectiv un avans de 22% al încasărilor din accizele pentru produse energetice, în condiţiile normalizării consumului de carburanţi faţă de perioada de referinţă, precizează MF.

Veniturile nefiscale au însumat 13,06 miliarde de lei în primul semestru din 2021, înregistrând o creştere de 11,4% (an/an), această creştere fiind determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 12,48 miliarde de lei în primele şase luni ale anului 2021, în creştere cu 38,9% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.