Miliardar chinez, condamnat ani grei de închisoare

Miliardarul chinez Sun Dawu, un cunoscut critic al puterii de la Beijing, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru o serie de infracţiuni şi delapidare. Apărătorii săi consideră procesul patronului în vârstă de 67 de ani, lider al unui grup specializat în agricultură, ca fiind emblematic pentru modul în care guvernul comunist îi percepe pe puternicii magnaţi ai sectorului privat.

Sun Dawu a fost condamnat la 18 ani de închisoare şi amendat cu 3,11 milioane de yuani (405.000 de euro), potrivit unui comunicat al Tribunalului Popular din Gaobeidian din nordul provinciei Hebei, unde a fost judecat, scrie Agerpres, preluând AFP.

Pedeapsa grea este justificată de o lungă listă de condamnări pentru „exploatare minieră ilegală”, „ocupare ilegală a terenurilor agricole”, „obstrucţionarea serviciului public”, „adunarea unei mulţimi pentru a ataca organele statului” sau chiar „provocare la tulburări”.

Această ultimă acuzaţie, cu un titlu vag, este adesea folosită împotriva opozanţilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.