Israelul, primul stat în care va fi administrată cea de-a treia doză de vaccin Pfizer
Autorităţile israeliene au anunţat că vor începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer în scopul stopării răspândirii variantei Delta.
A treia doză de vaccin Pfizer va fi administrată doar persoanelor trecute de 60 de ani, au anunțat radioul public Kan și Channel 13 TV, relatează Reuters. Astfel, Israelul va deveni un teren de testare a celei de-a treia doze înainte ca ea să fie aprobată de Agenția Americană de Reglementare a Medicamentelor.
Reprezentanţii Pfizer au transmis că oamenii au nevoie de o a treia doză pentru a menține ridicată protecția împotriva coronavirusului. Compania a spus că ar putea aplica pentru autorizarea de urgență a celei de-a treia doze în SUA cel mai devreme în august.
Ministerul israelian al Sănătății i-a informat pe șefii organizațiilor sanitare care au administrat ambele doze de vaccin Pfizer că, începând de duminică, pot administra și cea de-a treia doză persoanelor de peste 60 de ani.