Liderii PSD, revoltați de creșterea prețurilor din 2021: „Ce se întâmplă acum arată cât de toxică, nocivă și ticăloasă este actuala guvernare!”

Partidul Social Democrat a avertizat că primele şase luni din 2021 au adus „cea mai mare creştere de preţuri din ultimii 13 ani”. Social-democraţii susţin că este „imperios necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil”.

„OFICIAL! Primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani!

PSD somează guvernul Cîțu și pe liderii coaliției de guvernare să coboare în lumea reală! Și să dea dovadă de măcar o fărâmă de umanitate și să ia decizii de urgență prin care să-i ajute pe cei care nu mai pot/nu vor mai putea să facă față scumpirilor”, au precizat social-democraţii într-un mesaj publicat pe Facebook.

„Este imperios necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil și #PSD insistă ca acest proiect să fie înscris pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților care urmează să fie convocată.

PSD a avertizat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare, naște monștri. A avut dreptate, încă o dată!

Toate prețurile cresc nestăvilit și lovesc în puterea de cumpărare, ca urmare a sarabandei de scumpiri din zona utilităților esențiale- energie electrică, gaz, combustibil. Ce se întâmplă acum arată cât de toxică, nocivă și ticăloasă este actuala guvernare!”, se arată în mesajul publicat pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.