Franța impune restricții pentru persoanele nevaccinate. Intrarea la mall, doar cu permisul de sănătate!

În ciuda protestelor, Franţa impune restricţii pentru persoanele nevaccinate. Noile infecţii zilnice au crescut de la o medie pe şapte zile mai mică de 2.000 la sfârşitul lunii iunie la aproape 24.000.

Intrarea la mall va fi restricţionată în Franţa. Mall-urile din Paris şi părţi mari din Franţa trebuie să ceară clienţilor să prezinte permisul de sănătate pentru Covid-19, guvernul sporind presiunea asupra oamenilor pentru a se vaccina, transmite Reuters.

Cerinţa de a arăta dovada vaccinării sau a unui test negativ se aplică tuturor mallurilor cu o suprafaţă mai mare de 20.000 de metri pătraţi, în regiunile în care rata de incidenţă a Covid-19 este mai mare de 200 de cazuri la 100.000 de cetăţeni pe săptămână.

Măsura va afecta în principal centrele de vânzare cu amănuntul din sudul ţării – care are o rată de incidenţă mai mare – dar, în urma unei decizii a prefecturii regionale din weekend, măsura se va aplica şi mallurilor şi magazinelor universale din Paris, între care se află Galeries Lafayette şi Printemps.

Noile infecţii zilnice au crescut de la o medie pe şapte zile mai mică de 2.000 la sfârşitul lunii iunie la aproape 24.000.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.