Ministrul Năsui pune la punct ANEIR: „Aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor, doar o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor!”

Aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor, folosită de un grup restrâns de firme, multe grupate în ANEIR, arată reprezentanţii Ministerului Economiei după ce ANEIR a anunţat, joi, că a depus plângere penală împotriva ministrului Claudiu Năsui.

Potrivit instituţiei, aproximativ jumătate dintre firmele care firmele care utilizau Programul de Promovare a Exporturilor nu erau exportatori.

„Aşa au găsit să răspundă faptului că le-am închis robinetul de bani publici din care se alimentau de pe vremea premierului Năstase. Aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor, care era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor, folosită de un grup restrâns de firme, multe grupate în ANEIR. Ca informaţie relevantă, aproximativ jumătate dintre firmele care utilizau această schemă nici măcar nu erau exportatori. Altfel, Ministerul a făcut de ceva vreme mai multe plângeri penale în acest caz, dar nu a dat comunicat. Comunicat va da Parchetul în momentul în care acele dosare se vor soluţiona”, au arătat reprezentanţii ministerului .

Anterior, Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) a anunţat că a înaintat Parchetului General o plângere penală împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi atentat la interesele economiei naţionale.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.