Ministerul Sănătății trage un semnal de alarmă. Scandalul adeverințelor de vaccinare anti-Covid ia amploare!

Andrei Baciu trage un semnal de alarmă asupra unui nou fenomen care ia amploare în România. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii anunţă că aproape 400 de români din diaspora au încercat să folosească o adeverinţă de vaccinare falsă.

„Mai există un alt fenomen mic ca impact și ca mărime. Sunt în mometul de față peste 2 milioane de certificate digitale eliberate. Sunt situații excepționale pentru care trebuie să trimiți dovezi unui pacient care a ales să se vaccineze în străinătate cu prima doză și a făcut a doua doză în România. Pentru eliberarea certificatului digital au nevoie să prezinte un document care atestă acest lucru.

Aceste documente se trimit la un grup de lucru care ține de Ministerul Sănătății și care evaluează toate aceste documente. Sunt peste 370 de adeverințe de vaccinare, pe hârtie, care sunt probabil false. Am primit aceste solicitări în speranța de a elibera certificatele digitale. Evident că le-am trimis către autorități, la Poliția Română. Și aici a fost constatată o încercare de a găsi o scuză.

Facem un apel la responsabilitate și maturitate! (…)

Sunt 2 milioane de certificate digitale eliberate. Peste 95% privesc vaccinarea. Deci din un milion nouă sute sunt cel puțin 300 de încercări de a utiliza adeverințe false. Sunt infracțiuni individuale”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii la Digi24.

Declaraţiile secretarului de stat au fost făcute după ce managerul spitalului Victor Babeş din Timişoara a declarat că există o metodă de fraudare prin care oamenii obțin certificatul de vaccinare, deși nu s-au imunizat.

”Discrepanța între evoluția bolii și modul în care ei s-au declarat a fi vaccinați, chiar dacă au certificatul de vaccinare, ne-a făcut să ne punem întrebări, iar acest fenomen a apărut în mod special la persoanele vaccinate cu doza unică.

Să nu fie vorba, între ghilimele, de vaccinarea la chiuvetă. Adică te duci, plătești underground cât e vaccinarea, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat.

Cert este că deja în spațiul public se aude din ce în ce mai mult de oameni care caută să obțină certificate fără să fie vaccinați. Atragem atenția tuturor care fac vaccinare, pe această cale, să nu se joace cu asemenea lucruri, pentru că pun în pericol viața oamenilor!”, a declarat Cristian Oancea la Digi24.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.