Alarmant: Capitala și alte cinci județe au depășit rata de incidența COVID-19 de unu la mie!

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat luni 1035 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. În spitalele COVID-19 sunt internaţi 3338 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-COV 2, dintre care 405 sunt la ATI.

Incidenţa COVID-19 creşte în toată ţara. Bucureştiul şi alte cinci judeţe au rata de incidenţă peste 1 caz la mia de locuitori.

Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.107.043 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 97 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.338. Dintre acestea, 405 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 107 sunt minori, 102 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.178.276 de teste RT-PCR și 2.538.044 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.630 de teste RT-PCR (2.514 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.116 la cerere) și 12.148 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 11.024 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.998 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.605 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 68 de persoane.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.