Noul președinte al PNL, Florin Cîțu, debut în forță: „De la 1 ianuarie 2022 vor creşte pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor!”
Premierul Florin Cîţu a anunţat că de la 1 ianuarie 2022 vor creşte pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor, subliniind că îşi doreşte ca astfel de creştere să se producă la începutul fiecărui an calendaristic.
Proaspăt ales preşedinte al PNL la congresul liberalilor, desfăşurat sâmbătă la Romexpo, Florin Cîţu a făcut o serie de promisiuni, printre care creşterea veniturilor la începutul anului 2022, precizând că nu mai vrea ca aceste măriri să fie folosite drept instrument electoral.
„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3.
Acesta a adăugat că majorarea „întotdeauna va fi mai mult decât inflaţia, ţinând cont şi de o creştere economică”.
Cîţu a reafirmat că ar susţine o creştere a salariului minim cu zece procente, de la începutul anului viitor. Anterior, primul ministru avansa ideea unei creşteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.