Certificatul digital, obligatoriu pentru personalul medical?
Personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private vor avea obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității, se arată într-un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Potrivit proiectului, dacă personalul medical nu prezintă certificatul COVID-19 contractul de muncă în baza căruia își desfășoară activitatea este suspendat de drept, pe o perioadă de 30 de zile. După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.
Certificat digital al UE privind COVID-19 va deveni obligatoriu pentru personalul medical. Ministerul Sănătății a postat în transparență decizională proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.
Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.
Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
“Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.