Factura la energie s-ar reduce cu 10-15%, dacă certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare ar fi plătite din bugetul de stat!
Piaţa de electricitate din România a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze naturale, la 1 iulie 2020.
Factura la energie s-ar reduce cu 10-15%, în medie, dacă certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare ar fi plătite din bugetul de stat, nu de către consumatori, a declarat, miercuri, Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind preţurile energiei.
În prezent, toţi consumatorii de electricitate plătesc în facturi, separat de preţul energiei, certificatele verzi (pentru producţia de energie regenerabilă) şi contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă.
„Am analizat eliminarea temporară din facturi a certificatelor verzi şi a contribuţiei de cogenerare. Am putea face acest lucru pentru o perioadă de şase luni, spre exemplu, pentru a vedea cum funcţionează piaţa”, a spus Chiriţă.
Potrivit preşedintelui ANRE, costurile cu certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare ar urma să fie asigurate din bugetul de stat, în această perioadă de şase luni, iar ANRE a făcut calcule cât ar însemna acest lucru.
„La un consum mediu anual de 50 de TWh, la nivel naţional, efortul bugetar pentru a susţine certificatele verzi ar fi de 3,2 miliarde de lei pe an, iar, pentru contribuţia de cogenerare, un miliard de lei. Deci în total 4,2 miliarde de lei pentru un an. Dacă vom face acest lucru pentru o jumătate de an, este vorba de 2,1 miliarde de lei”, a explicat Chiriţă.