Proiect de lege pentru stimularea investițiilor în piața de capital: simplificarea birocrației și reducerea fiscalității pentru investitorii individuali la bursă
Deputații PNL Sebastian Burduja (foto), Gabriela Horga, George Tuță și senatorul USR Claudiu Mureșan au depus un proiect de lege care crește atractivitatea pieței de capital, ca alternativă de plasare a banilor, prin simplificarea birocrației și reducerea fiscalității pentru investitorii individuali la bursă. Proiectul de lege propune reducerea impozitului pe câștig din tranzacții de la 10% la 1%, pentru titluri deținute mai mult de un an, respectiv 3% pentru titluri deținute mai puțin de un an, implementarea unui sistem de reținere la sursă și eliminarea obligativității de declarare a pierderilor, așa cum este în prezent. Inițiativa legislativă se bucură de o susținere largă: peste 50 de deputați și senatori PNL, USR, UDMR și PSD au semnat proiectul legislativ.
Scopul este simplificarea regimului fiscal pentru investitori, ceea ce va duce la creșterea numărului de persoane fizice care investesc pe piața de capital din România, atât în mod direct cât și prin fondurile de investiții. Totodată, sunt vizate creșterea eficienței și a gradului de colectare la bugetul statului a taxelor aferente câștigurilor de capital.
Semnatarii proiectului de lege explică, în expunerea de motive, că această abordare a funcționat în țări cu burse mult mai dezvoltate. În Europa, Belgia și Elveția nu taxează câștigurile nete de capital; există alte tipuri de taxe pe valoarea tranzacțiilor sau pe total portofoliu pentru valori ale activelor peste un anumit nivel. La nivel global, în jurisdicții precum Singapore sau Hong Kong, piața de capital a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, în directă legătură cu absența impozitelor pe câștigurile de capital.
În plus, stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru investitorii pe piața de capital vine în complementaritatea măsurilor de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): finalizarea listării unui pachet de până 15 % din acțiunile Hidroelectrica, până în al doilea trimestru din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătățire a guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, respectiv o schemă de minimis pentru susținerea listării IMM-urilor românești.
„Nu există economie dezvoltată fără o piață de capital puternică. Bursa românească a făcut progrese majore în ultimii ani, iar acesta este meritul pieței. Ca economist, dar și ca om politic, mi-am luat angajamentul, alături de colegii mei, să susținem acest efort prin stimularea participării investitorilor pe piața bursieră românească, pentru a putea răspunde cu o cerere adecvată unei oferte tot mai mari și mai diverse din partea companiilor listate sau care urmează să fie listate.
Astfel, prin eforturile conjugate derulate la nivel legislativ și executiv, companiile performante din România se vor putea finanța mai ușor prin bursă, cu toate beneficiile aferente, iar măsurile propuse de noi vor stimula creșterea bazei de investitori activi pe piața de capital. În termen de 3-5 ani, baza de impozitare va crește exponențial, iar impactul financiar la bugetul de stat va fi în mod categoric pozitiv, atât din perspectiva dezvoltării companiilor românești pe termen lung, ceea ce înseamnă locuri de muncă, cât și a randamentelor mai mari la banii economisiți – în fapt, investiți – de români.
Le mulțumesc actorilor pieței de capital pentru eforturile depuse în acest proiect comun, pentru inițiativă și perseverență. Voi susține întotdeauna proiectele care sprijină economia, mediul antreprenorial autohton și educația financiară a românilor. Este o lege a pieței de capital și pentru dezvoltarea economiei. Este o lege care ne va duce spre o etapă capitalistă autentică, cu o bursă puternică și dezvoltată, într-o societate în care românii să vorbească despre investițiile lor la bursă la cafea cu prietenii și la cină cu familia, așa cum se întâmplă în SUA și în alte economii avansate”, a declarat Sebastian Burduja, deputat al Partidului Național Liberal, unul dintre inițiatorii principali ai proiectului de lege.
„Este un proiect de lege care încurajează investiția pe piața de capital, mai ales prin faptul ca ne aliniem și noi cu celelalte piețe europene care încurajează și care deja oferă un tip de impozit foarte scăzut pentru investiție și cel mai important lucru este că în România trebuie încurajate investitorul și investiția, mai ales pe piața de capital și BVB care oferă, în primul rând, transparenta. Faptul ca societățile românești se listeaza, se deschid, oferă transparență , accesul investitorului la informații și cu atat mai mult este un pas înainte pt companiile de stat care se listeaza și își implementează cu adevărat principiile de guvernanță corporativă pe care BVB le implementează și asupra cărora veghează”, a declarat Gabriela Horga, deputat PNL și inițiator al proiectului
„Suntem convinși că prin această inițiativă, care oferă un impozit redus și reținerea la sursă, vom avea o industrie a fondurilor și o piață de capital mai dezvoltată, cu mai mulți investitori atrași de regimul fiscal extrem prietenos care nu va face decât să pună banii în economie. Estimăm că impactul în industria de fonduri de investiții va fi unul semnificativ, acest proiect de lege având rolul de a stimula investițiile în piața de capital”, a declarat Horia Gusta, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri.
„Mă bucur că avem acest proiect inițiat în Parlament, este un demers al întregii piețe, susținut de BVB, AAF, ASF, ARB și Asociația Brokerilor. Vrem să încurajăm populația să participe la piața de capital. Această lege aduce avantaje tuturor și, în final, economiei din România, scopul final fiind să finanțăm companiile românești. Piața de capital poate juca un rol foarte important în economia românească în sensul capitalizării companiilor românești, iar pentru asta avem nevoie de o comunitate domestică de investitori puternici. Suntem perfect aliniați aceluiași interes – să avem o economie foarte puternică și care să se regăsească într-o piață de capital dezvoltată”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.
Pe lângă reducerea poverii fiscale aferente câștigurilor pe bursă, implementarea sistemului de reținere la sursă va avea efecte benefice atât pentru activitatea ANAF, care va interacționa doar cu 41 de societăți comerciale, în loc de mii de contribuabili, fiecare cu declarații anuale proprii, cât și pentru creșterea gradului de colectare a impozitelor aferente tranzacțiilor bursiere.
Expunerea de motive conține studii de piață complexe desfășurate de Bursa de Valori București, Asociația Brokerilor și Asociația Administratorilor de Fonduri, cât și o serie de exemple și argumente pentru necesitatea acestei legi. Unul dintre cele mai importante aspecte prezentate este legat de impactul financiar anual pozitiv asupra bugetului de stat, estimat la minim 32 de milioane de euro pe termen scurt și mediu, respectiv de peste 150 milioane de euro pe termen lung.
Expunerea de motive și textul legii sunt disponibile la acest link: