Scandal uriaș: Rusia își suspendă misiunea la NATO și pe cea a Alianței la Moscova

Rusia a anunţat luni suspendarea misiunii sale de reprezentare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi a misiunii NATO la Moscova, după ce Alianţa Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii ruse la sediul Alianţei, acuzaţi de spionaj.

„În urma unor măsuri luate de NATO, condiţiile de bază pentru conlucrare nu mai sunt întrunite”, a declarat ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov, potrivit Reuters și AFP, precizând că aceste decizii vor intra în vigoare pe 1 noiembrie.

Mai exact, Rusia va suspenda pe termen nedefinit misiunea sa la Bruxelles de pe lângă alianţa militară occidentală, precum şi misiunea NATO găzduită de ambasada Belgiei la Moscova. Aceasta din urmă are rolul de a asigura legătura între Alianţa Nord-Atlantică şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse.

De asemenea, Lavrov a anunţat că „se pune capăt activităţii biroului de informaţii al NATO”. Acesta din urmă este definit de Alianţă ca având misiunea de „a îmbunătăţi cunoaşterea şi înţelegerea mutuale”.

Aceste anunţuri intervin după noi acuzaţii de spionaj.

La începutul lui octombrie, NATO a retras acreditarea a opt membri ai misiunii Rusiei la sediul Alianţei care erau „ofiţeri de informaţii ruşi nedeclaraţi”.

Alianţa Nord-Atlantică a luat o decizie similară în 2018, atunci când a expulzat şapte diplomaţi ca răspuns la atacul cu Noviciok, un agent neurotoxic, asupra fostului spion rus Serghei Skripal şi fiicei sale la Salisbury, în Marea Britanie. În plus, NATO a respins trei solicitări de acreditare şi a redus mărimea delegaţiei ruse la 20 de membri.

Rusia a respins toate acuzaţiile privind implicarea sa în atacul contra lui Serghei Skripal şi fiicei sale.

Înainte de 2018, reprezentanţa diplomatică a Rusiei la NATO fusese deja limitată la cel mult 30 de membri, ca răspuns la interferenţa Moscovei în Ucraina.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.