Suporterii lui Dinamo cer întreruperea Ligii I din cauza pandemiei: „Avem timp de fotbal după ce nu mai murim!”
Fanii din Peluza Sud Dinamo, reveniți în număr mare pe stadion în acest sezon, au anunțat pe rețelele de socializare că, în semn de protest, nu vor veni la meciul cu Rapid din week-end. Și prezența ultrașilor rapidiști e incertă la derby-ul de sâmbătă.
Suporterii din Peluza Sud Dinamo, reveniți în număr mare pe stadion în acest sezon, au anunțat pe rețelele de socializare că, în semn de protest, nu vor veni la meciul cu Rapid din week-end. Și prezența ultrașilor rapidiști e incertă la derby-ul de sâmbătă.
O parte din suporterii lui Dinamo anunță că nu se prezintă la meciul cu Rapid din week-end. Situația epidemiologică din țară a împărțit România în două: cei vaccinați versus cei nevaccinați, dar și cei care susțin, respectiv contestă măsurile luate de cei din fruntea statului. Cu doar câteva zile înaintea derby-ului cu Rapid, ultrașii dinamoviști din Peluza Sud s-au alăturat protestului deja la modă printre galerii, anunțând că nu vor mai veni la stadion.
Într-un comunicat, aceștia își exprimă poziția despre accesul fanilor pe stadioanele din România şi solicită FRF și LPF întreruperea Ligii 1:
„Trăim clipe grele, cu adevărat grele. Ca grup, peluză, club, suporteri, popor, ca oameni. Dăm nas în nas cu boala și cu moartea la fiecare apel amical, pe fiecare canal de comunicare, iar cei mai ghinioniști o pățesc pe propria piele și in propria familie.
Dincolo de evidenta situație medicală, am ajuns să trăim asta și pentru ca suntem condusi de oameni incompetenți și de formațiuni politice interesate doar de a capitaliza politic și de a întreține un circuit al banilor care să-i hrănească. Toți, dar absolut toți, de la stânga la dreapta și de sus până jos. Numai interese. Un joc politic care astăzi, la data scrierii acestor rânduri, a contribuit la cele 500+ decese ale zilei. Și la alte multe mii în ultima vreme.
Sigur că am contribuit și noi, suntem un popor conspiraționist și căpos, așa cum ne-ați învațat să fim de când ne știm. Am copilărit și crescut cu combinațiile voastre. Pe parcurs le-am tolerat, că le mai făceam și noi și era bine așa. Oricum nu vă interesa de noi. A venit momentul să realizați situația în care ne aflăm și să rezolvați mizeria la care ați contribuit decisiv. Ne deranjați dincolo de vremelnicele condiții de acces pe stadion sau de regulile care apar sau dispar peste noapte în legatură cu modul nostru de viață. Ne deranjați pentru că din cauza incompetenței și a iresponsabilitații de care dați dovadă, contribuiți la moartea celor dragi nouă.
Partidele politice – indiferent de culoarea politică și de interesele pe care le aveți și pe care le deserviți, intelegeti catastrofa umanitară pe care o trăim si acționați, că e timp după aia să ne prostiți cu ce mai vreți voi. După ce nu mai murim.
FRF & LPF – luați în calcul întreruperea campionatului până la garantarea sănătății suporterilor și a unui mod coerent de acces pe arenele sportive. Avem timp de fotbal după ce nu mai murim. Nu vom intra la meciul cu Rapid. Umanitate înainte de toate!”, se arată în comunicatul emis de cei din Peluza Sud Dinamo.