O nouă taxă auto pentru români. Proprietarii mașinilor care poluează, taxați!
Guvernul PNL-PSD-UDMR pregăteşte o nouă taxă pentru români. Este vorba despre o taxă auto pe care ar urma să o plătească proprietarii maşinilor care poluează, atât pentru traficul greu, respectiv camioane, cât şi pentru autoturisme.
Programul de guvernare al PNL-PSD-UDMR prevede că va fi introdusă o nouă taxare pe baza distanţei pentru vehiculele grele (camioane), dar şi introducerea de taxe mai mari pentru cei care deţin vehicule de transport pasageri, autoturisme, autobuze, autocare poluante,potrivit Antena 3.
Prima taxă ar putea fi plătită de trnaportatori pe bază de distanţă, ceea ce înseamnă că nu vor mai plăti rovinietă, ci vor plăti în funcţie de distanţa pe care o parcurg.
A doua taxă se referă la gradul de poluare al maşinilor, dar deocamdată nu este clar ce înseamnă „maşini poluante” pentru că în programul de guvernare nu apare o referire la acest subiect.