Șoc la Casa Albă: Preşedintele Joe Biden, diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon!

Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri din colonul lui Joe Biden, informează Reuters şi CNN. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite a trecut printr-o procedură de colonoscopie în cadrul controlului anual de sănătate.

Medicul preşedintelui, Kevin O’Connor, a declarat miercuri că testele efectuate asupra polipului au indicat că era vorba de un adenom tubular, o tumoare benignă, cu creştere lentă, considerată posibil pre-canceroasă. Doctorul a precizat că lui Biden i-a mai fost extirpat un polip similar în 2008 şi că momentan nu este necesară nicio altă intervenţie.

În cadrul procedurii de colonoscopie, Biden a fost anesteziat. De aceea, el i-a transferat temporar prerogativele prezidenţiale vicepreşedintei Kamala Harris, care a devenit astfel prima femeie care şi-a asumat – chiar dacă numai timp de 85 de minute – funcţia executivă supremă din Statele Unite.

Biden a împlinit sâmbătă 79 de ani, fiind cel mai în vârstă preşedinte american la începutul mandatului. Vizita medicală la centrul Walter Reed a fost prima de după instalarea la Casa Albă.

Un memoriu al doctorului O’Connor arată că Biden „este în continuare apt pentru serviciu şi îşi îndeplineşte pe deplin toate responsabilităţile, fără nicio scutire sau compromis”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.