Alexandru Rafila: Certificatul verde este legat de creşterea incidenţei cu 1,5 pe două săptămâni!

Ministrul Sănătăţii, ALexandru Rafila, a participat miercuri la o conferinţă de presă, la sfârşitul şedinţei de Guvern, alături de directorul DSU Raed Arafat, în cadrul căreia a vorbit despre modul de utilizare a certificatului verde.

Alexandru Rafila a explicat faptul că ultima formulă agreată în cadrul Guvernului este ca certificatul verde să fie introdus atunci când incidenţa creşte cu 1,5 sau mai mult într-o perioadă de două săptămâni şi a anunţat că proiectul de lege care va reglementa acest certificat va fi gata în câteva zile.

„Am discutat si despre utilizarea certificatului verde si am legat utilizarea sa de cresterea pe doua saptamania incidentei cu 1,5. Aceste masuri de relaxare se pot schimba intr-un timp foarte scurt, daca se intra pe un trend crescator. In cursul verii au fost luate masuri de relaxare pe un trend crescator, ceea ce noi nu o sa facem niciodata. Monitorizam foarte atent incidenta, astfel incat sa putem interveni cat mai repede. Vom incerca de sarbatori o relaxare, sper ca sfarsitul lunii decembrie sa nu insemne si incheierea acestei relaxari.

Mesajul cel mai important este însă următorul. Aceste măsuri luate de Guvern trebuie să fie primul pas din parteneriatul populaţiei, din parteneriatul angajatorilor şi operatorilor economici de diferite feluri cu autorităţile. Consecinţele pandemiei în acest moment nu pot să fie controlate mai bine, şi există numeroase exemple din multe alte ţări, decât dacă există  acest parteneriat şi această încredere. Această deschidere din partea Guvernului se datorează interesului ca în România să viaţa să capete aspecte de normalitate sau cât mai aproape de normalitate, însă nu putem să ignorăm pericolele care urmează. Ceea ce ne dorim noi este următoarul lucru – acest trend descendent să continue cât mai mult timp şi să nu ne întoarcerem la creşterea numărului de cazuri.

Dar asta depinde de toti cetatenii, sa aiba un comportament responsabi. Nu stiu daca ati observat, dar campania de vaccinare a scazut foarte mult, e sub 10000 de doze pe zi. O sa facem si o campanie de informare ca lumea si rugam toti romanii sa-si protejeze membrii familiei care sunt vulnerabili. Proiectul pentru certificat va fi gata in cateva zile, deja avem un draft la care se lucreaza si incercam sa venim cu un proiect care sa necesite mai putine ajustari decat cel initial, care avea probleme de aplicabilitate. Speram sa-l avem aprobat in aceasta luna.

O persoană se testeaza, este introdus in sistemul informatic si intr-o perioada foarte scurta ii parvine acest certificat. Testarea trebuie racordata la sistemul informatic national. In momentul in care acel cod QR este scanat se atesta testarea si perioada pe care acest certificat este valabil, 48 sau 72 de ore.”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.