Două dosare penale privind organizarea Congresului PNL în pandemie, deschise de procurori!

0

Procurorii au deschis două dosare penale în care sunt efectuate verificări în legătură cu nerespectarea normelor sanitare de prevenire a răspândirii epidemiei de COVID-19 în timpul desfăşurării Congresului PNL la Romexpo pe 25 septembrie, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Potrivit surselor citate, cele două dosare nu sunt instrumentate de procurorii de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, ci de alte unităţi subordonate.

Dosarele au fost deschise in rem şi vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Partidul Naţional Liberal a fost amendat cu 10.000 de lei de către Poliţia Capitalei după Congresul din 25 septembrie, pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară, respectiv pentru că nu au fost luate măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică.

De asemenea, Poliţia Capitalei a sancţionat firma de pază de la Congresul PNL cu o amendă de 5.000 de lei pentru că avea obligaţia, conform contractului încheiat cu organizatorii, să înştiinţeze de urgenţă cu privire la nereguli – nerespectarea distanţei fizice şi nepurtarea corespunzătoare a măştii de protecţie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.