Ministrul Gabriela Firea, implicare totală. Tinerii vor beneficia de programe de creditare pentru locuințe!

Gabriela Firea a anunțat care sunt prioritățile ministerului pe care-l conduce în cadrul întâlnirii cu mai multe asociații de tineri. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a explicat cum vor fi preluate patrimoniul cultural și sportiv pentru tineri și ce legi pregătește.

Ministrul Gabriela Firea a anunțat o nouă lege a tineretului, a taberelor, crearea unei Direcții pentu politici și locuire destinate tinerilor, pentru cumpărarea de locuințe.

Gabriela Firea a anunțat joi că trebuie definitivată de urgenţă Legea Tineretului, un proiect blocat în Parlament de trei ani. În plus, vor fi stabilite priorităţile pentru următorii cinci ani în acest domeniu şi vor fi reunite într-o Strategie Naţională pentru Tineret.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunţat, la întâlnirea cu mai multe organizaţii naţionale de studenţi şi tineret, că, în cadrul ministerului pe care îl conduce,

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunțat că va dezvolta „programe concrete pentru tineri, cum ar fi: granturi pentru cumpărarea de locuinţe, aparatură electronică pentru tele-muncă, facilităţi fiscale, construirea de creşe şi grădiniţe, continuarea programelor de finanţare pentru start-up-uri, facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la o educaţie de calitate. La nivelul ministerului se intenţionează şi elaborarea unei legi a taberelor, care să reglementeze organizarea, monitorizarea şi controlul pentru acest tip de activităţi. În plus, la nivelul fiecărui judeţ se va insista pe dezvoltarea infrastructurii în domeniul tineretului, prin folosirea fondurilor europene şi din bugetul de stat: centre de tineret fixe şi mobile, centre de agrement sau alte spaţii dedicate tinerilor. Anul viitor este Anul European al Tineretului și îl vom face să conteze!”, a scris Firea și în mesajul postat pe Facebook.

Firea a mai anunțat că va exista o Direcţie Generală pentru Politici de Tineret si pentru Locuire: “Ştim că una dintre principalele probleme cu care se confruntă tinerii este cea a locuinţei, de aceea intenţionăm să construim parteneriate cu băncile şi să susţinem dezvoltarea unor programe de creditare pentru cumpărarea de locuinţe, ne gândim la acordarea de sprijin financiar pentru reabilitarea locuinţelor pentru familiile tinere”.

Pe lista proiectelor prioritare pentru anul viitor vor fi digitalizarea şi investiţiile în infrastructură, dar şi Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare (POEO), în cadrul căruia va fi dezvoltat, printre altele, Registrul Unic Naţional pentru Tineret.

Gabriela Firea a explicat și preluarea patrimoniului cultural și sportiv.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.