Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, itinerată la Muzeul Municipiului București

0

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, marchează aniversarea căsătoriei regelui Ferdinand și a reginei Maria prin prezentarea expoziției „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare” în aer liber, la Palatul Șuțu.

Căsătoria prințului moștenitor al României Ferdinand cu prințesa Maria de Edinburgh a avut loc pe 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, în Germania, în prezența reginei Victoria a Regatului Unit, a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei, a regelui Carol al României și a altor reprezentanți ai familiilor regale europene.

Proiectul expozițional, care îmbină viziunea a opt tineri artiști – Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris – cu informația istorică, aduce în atenția publicului poveștile de viață ale monarhilor europeni, precum și sacrificiile regelui Ferdinand și ale reginei Maria, care au împărtășit tristețea de a-și părăsi căminul pentru o țară nouă, dedicându-și viața construirii României Mari.

Alături de elementul central, reprezentat de portretele monarhilor României Mari, panourile expoziționale cuprind genealogiile familiilor Romanov, Braganza, Saxa-Coburg-Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, o adevărată lecție despre caracter, devotament, abnegație și îndeplinirea datoriei.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 ianuarie – 10 februarie 2022.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.