Nicușor Dan, o nouă promisiune onorată. Proiectul privind trenul metropolitan, aproape de finalizare!

0

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor despre extinderea magistralei de metrou M4, precum şi despre trenul metropolitan, proiect al cărui studiu de prefezabilitate se apropie de final.

Nicuşor Dan a precizat că la discuţii au participat şi specialişti în mobilitate urbană din Primăria Capitalei.

„Primul subiect a fost extinderea magistralei de metrou M4, pentru care Primăria Generală trebuie să dea aviz pe PUZ în perioada următoare. Discuţia este complexă, pentru că trebuie integrate mai multe facilităţi urbane, dar există deschidere de ambele părţi pentru a ne încadra în termenele de finanţare.

Al doilea subiect a fost trenul metropolitan (metroul de suprafaţă). Studiul de prefezabilitate se apropie de final. Avem un parteneriat semnat. Am discutat despre cum putem să împărţim responsabilităţile pentru a grăbi implementarea”, a precizat Nicuşor Dan, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Consiliul Judeţean Ilfov anunţa pe 5 octombrie 2021 că a fost avizată documentaţia de urbanism pentru extinderea magistralei de metrou M4. Planul Urbanistic Zonal reglementează construcţia liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresul – tronsonul Gara De Nord – Gara Progresul. Zona de amplasament a noii linii de metrou Magistrala 4 Gara de Nord – Gara Progresul se dezvoltă pe direcţia centru-sud a Capitalei, tranzitând sectoarele 1, 4 şi 5 şi zona de nord a comunei Jilava.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.