Simona Halep, calificare lejeră în turul II la Australian Open

Simona Halep s-a calificat fără emoții în turul doi al competiției de la Australian Open 2022. Victorii frumoase au obţinut, de asemenea, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.

Simona Halep a recunoscut că a fost nervoasă şi nesigură la primul meci jucat la actuala ediţie a Australian Open, dar a precizat că speră ca nivelul evoluţiei ei să se îmbunătăţească pe zi ce trece.

„Este întotdeauan dificil primul meci al turneului, am fost nervoasă, am fost nesigură că pot juca un tenis bun azi, dar în final am câştigat şi asta mă face foarte fericită. Starea asta a venit de la accidentările pe care le-am avut anul trecut, aşa că încrederea mea nu a fost foarte ridicată la finalul anului trecut, acum încerc doar să joc cel mai bun tenis de fiecare dată când intru pe teren. Săptămâna dinainte a fost grozavă şi acum caut doar să fiu mai bună ca astăzi. A fost o bună oportunitate să joc pe aceste terenuri (n.r. – la primul turneu al anului), sunt obişnuită cu ele acum. Este întotdeauna drăguţ să vin în Australia şi să câştig câteva meciuri. Acel titlu m-a ajutat enorm şi sper că pot juca în acestă săptămână mai bine de la zi la zi”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep a învins-o pe jucătoarea din Polonia, Magdalena Frech, cu scorul de 6-4, 6-3. Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, maţi, cu scorul de 6-2, 6-2, pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, calificându-se în turul al doilea al Australian Open.

Într-un alt meci din turul I, Irina Begu, locul 64 WTA, a dispus, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-3, de franţuzoaica Oceane Dodin, locul 85 WTA, după o partidă care a durat două ore şi 37 de minute.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.