Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, îi pune la punct pe liderii PSD. Proiectul privind desființarea SIIJ, pus în dezbatere publică!

0

Ministerul Justiţiei a pus vineri în dezbatere publică proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. După desființrarea SIIJ, competenţele ei vor fi preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, a anunțat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

„Principala prevedere a proiectului de lege şi scopul proiectului este desfiinţarea SIIJ, începând cu data adoptării proiectului de lege. Pentru investigare infracţiunilor care până acum erau în competenţa SIIJ am folosit un model inspirat din funcţionarea Parchetului European, adică un număr de 12 procurori în centru, la Bucureşti, şi 30 de procurori răspândiţi în ţară, câte doi procurori de fiecare Curte de apel, în total 42 de procurori, care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa SIIJ. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de Plenul CSM. Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi desemnaţi de Plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi desemnaţi de Plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel”, a declarat vineri Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege privind desfiinșarea SIIJ poate fi consultat AICI.

El a adăugat că procurorii din Parchetul General vor fi propuşi Plenului CSM de către procurorul general, iar procurorii de la Parchetele de pe lângă Curţile de apel vor fi propuşi Plenului CSM de către prim-procurorii acestor structuri.

Potrivit lui Predoiu, competenţa este partajată între cele două nivele. Procurorii de la Secţia de Urmărire Penală vor desfăşura urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de membrii CSM, judecătorii de la Instanţa supremă şi procurorii de la Parchetul General, judecătorii de la Curţile de apel, procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe, judecătorii de la Curtea Militară de Apel şi procurorii de la Parchetul de pe lângă această instanţă. În competenţa procurorilor de la Curţile de apel vor fi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la Judecătorii, Tribunale, Tribunale militare şi de procurorii care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

Procurorii care vor fi desemnaţi de Plenul CSM vor avea o vechime de 15 ani – cei de la Secţia de Urmărire Penală şi 12 ani – cei de la Parchetele Curţilor de apel, prevede proiectul de lege.

De asemenea, procurorii vor trebui să aibă calificativul „foarte bine” la ultimele două evaluări profesionale şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani.

„O conduită morală ireproşabilă şi o experienţă profesională semnificativă, în principal în investigarea infracţiunilor de corupţie şi cele asimilate acestora, infracţiunilor de crimă organizată şi terorism, dar fără a se limita la aceste categorii de infracţiuni. (…) În ceea ce priveşte situaţia dosarelor existente, ele vor fi transmite de către Parchetul General în 30 de zile la Parchetele competente, potrivit acestei legi, iar procesul de desemnare şi selectare se va face în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, a mai spus Predoiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.