Ministrul Gabriela Firea, mesaj tranșant: PSD nu va accepta creșterea vârstei de pensionare!

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis, astăzi, un mesaj extrem de tranșant prin intermediul paginii sale de Facebook. Mai exact, ministrul a spus că social-democrații nu vor accepta „sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare”, subliniind, totodată, că „nu aceasta este problema aflată în dezbatere, de fapt”. „Proiectul de lege din parlament nu se referă la obligația de a munci până la 70 de ani, ci la confiscarea pensiei celor care își doresc să mai muncească după împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce este grav!”, afirmă ministrul. 

„Câteva rânduri despre creșterea vârstei de pensionare și interzicerea cumulului pensiei cu salariul.
O spun rāspicat : NU acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare, dar nu aceasta este problema aflată în dezbatere, de fapt.
Proiectul de lege din parlament nu se referă la obligația de a munci până la 70 de ani, ci la confiscarea pensiei celor care își doresc să mai muncească după împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce este grav! Nu putem fi de acord cu asa ceva!
PSD nu poate accepta o astfel de sancțiune aplicată celor care au contribuit la pensie și vor să își continue activitatea!
În schimb, interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat și continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială.
În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse resping total această propunere. Avem sute de asistenți maternali în țară care acum cumulează pensia cu salariul. Dacă trece acest proiect și asistenții maternali vor alege pensia în locul salariului cine va avea grijă de acei copii, îi scoatem din familii și-i aducem înapoi în centre?”, a afirmat Firea, în postarea de pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că ministrul Muncii, Marius Budăi, a exclus recent creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani și spune că PNRR-ul prevede doar o sugestie de încurajare a muncii până la această vârstă. Mai mult, Budăi a vorbit și despre o egalizare a vârstei de pensionare între bărbați și femei, care trebuie să ajungă până în anul 2035 la 65 de ani.
„Nu există o intenție de asumare a acestui Guvern în Parlament pentru creșterea vârstei de pensionare. Este scris doar o precizare că încurajăm viață activă până la 70 de ani. Nu susținem această varianta sub nicio formă; Nu pentru că și legea în acest moment, în Legea 263 prevede o bonificație asupra punctajului realizat după vârstă de 65 de ani, atunci când alegi să rămâi în câmpul muncii. Există doar acea asumare de egalizare a vârstei de pensionare între bărbați și femei, care până în 2035 trebuie să ajungă la 65-65; 26.43 oricum este cuplată cumva și cu o decizie a Curții Constituționale, care spune că femeile pot să lucreze până la 65 de ani fără acordul ordinatorului de credite”, a afirmat ministrul, la un post TV.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.