Putin amenință Occidentul în discursul ținut pe data de 9 mai
Președintele Vladimir Putin a transmis Occidentului un avertisment al „apocalipsei” în timpul sărbătorii de luni care marchează a 77-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei Naziste, desfășurând puterea armată a Rusiei în timp ce forțele sale luptă în Ucraina, transmite Reuters.
Vladimir Putin şi-a etalat elita şi tehnic militară şi a transmis un avertisment dur Europei la parada din 9 Mai. „Dragi cetățeni ai Rusiei, dragi veterani, militari, ofițeri, generali, vă felicit cu Ziua Victoriei. Apărarea patriei mereu a fost sfântă. (…) Și în aceste momente ai noștri luptă în Donbas pentru țara noastră Este o zi importantă. Ne mândrim cu o generație de victorioși care au luptat împotriva nazismului. Rusia mereu a luptat pentru siguranță. Rusia a chemat Occidentul la un dialog rațional. Totul a fost în zadar. Țările nu au vrut să ne asculte. Asta înseamnă că ei au avut alte planuri și noi vedem asta. NATO a început exerciții militare în apropierea țării noastre. Este inacceptabil. SUA, după căderea Uniunii Sovietice a vorbit despre unicitatea lor, umilind întreaga lume. (…) Astăzi în Donbas oamenii noștri se luptă pe pământurile noastre. Mă adresez militarilor noștri de acolo: Voi luptați pentru patrie, pentru oameni. Astăzi înclinăm capul în fața tuturor celor care au murit în război. În fața mamelor, soțiilor, fraților, surorilor, copiilor. (…) oameni nevinovați au murit în Donbas din cauza neonaziștilor. Un minut de reculegere pentru toți cei care au murit.”, a spus Vladimir Putin în discursul său.
După minutul de reculegere, Putin și-a continuat discursul. „Dragi tovarăși, moartea acestor oameni este o pierdere pentru noi. Autoritățile vor face totul ca să ajute acești oameni, aceste familii și în special copiii acestor militari. Am semnat un decret în acest sens astăzi. Le urez grabnică însănătoșire celor răniți. Dragi tovarăși, astăzi, aici, în Piața Roșie stau militari din multe regiuni ale țării, inclusiv cei care vin din zona Donbas, de pe câmpul de luptă. (…) Astăzi soldații noștri luptă apărându-se unul pe altul în fața gloanțelor cu propriile lor trupuri. Astăzi luptați pentru ceea ce au luptat bunici noștri. Slavă forțelor noastre armate. Pentru Rusia. Pentru Victorie”, a mai spus Putin.
În tot acest timp, Vestul așteaptă cu îngrijorare următoarea mișcare a președintelui rus. Șeful NATO a lansat un avertisment fără precedent și a declarat că rușii ar putea efectua un atac și mai violent în Ucraina. La rândul lui, șeful CIA este de părere că Putin e în stare de orice pentru a câștiga războiul.
„Trebuie să ne pregătim pentru o și mai mare brutalitate, mai multă suferință și chiar pentru o distrugere masivă a infrastructurii critice și a zonelor rezidențiale. Este de datoria noastră să reducem acest risc. NATO este alianța cea mai puternică din lume, iar mesajul nostru este clar: după folosirea armelor nucleare, vor exista doar învinși în ambele tabere”, a declarat Jens Stoltenberg pentru presa belgiană.
„Putin se află într-o stare de spirit în care nu crede că își poate permite să piardă războiul. Ceea ce am observat la Putin în toți acești ani, mai ales în ultimul deceniu, este o combinație explozivă de frustrare, ambiție și nesiguranță”, a spus directorul CIA, William Burns.