Cătălin Drulă critică dur „coaliția șmecheriei la volan”: „Au băgat toate portițele și șmecheriile de scăpat “cu carnetul” pentru toți cei care încalcă grav regulile de circulație!”

Liderul USR, Cătălin Drulă, denunță „coaliția șmecheriei la volan”.
„Ieri, în Comisia de transporturi pe care o conduc, a fost show PSD-PNL-UDMR pe tema modificărilor la Codul Rutier făcute de guvernul Ciucă recent.
Legea au măcelărit-o. Au băgat înapoi toate portițele și șmecheriile de scăpat “cu carnetul” pentru toți cei care încalcă grav regulile de circulație.
În țara cu cei mai mulți morți din accidente rutiere din UE. În țara unde șmecherii cu legitimație, girofar și “bolizi” vor impunitate.
Lucian Bode, care trebuia să fie prezent în calitate de ministru sau să delege un secretar de stat, a lipsit. O doamnă comisar-șef a încercat fără succes să țină piept șmecheriei, explicând de ce e nevoie de închiderea portițelor.
A fost show. Pesediștii cot la cot cu peneliștii au făcut praf ministerul lui Bode de parcă nu ei ar fi împreună la guvernare. La ce cuvinte s-au spus de către deputații majorității, m-aș aștepta ca Bode să fie demis de urgență.
L-am chemat la comisie pe ministrul Bode pentru a da explicații asupra activității sale în fața colegilor săi de guvernare. Și să înțelegem dacă coaliția asta vrea reguli de circulație europene sau șmecherie post-sovietică pe drumuri”, a precizat, pe pagina de Facebook, liderul USR, Cătălin Drulă.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.