Superman de România „zboară” la Europeanul de la Rimini!
Alex Avasiloae este primul gimnast român care va participa la Campionatul European de Trampoline de seniori.
Alex Avasiloae e deschizătorul de drumuri în Tampoline-ul din România, cea mai nouă disciplină înființată de Federația Română de Gimnastică, în 2021.
„Sunt destul de emoționat pentru că este prima dată când un român participă la un Campionat European de Seniori. Așteptările sunt pe măsură și emoțiile mari” – Alex Avasiloae, gimnast în proba de Trampoline.
La mai puțin de un an de când s-a apucat de Trampoline, sportivul este într-o formă foarte bună.
„Exercițiile mele au acum dificultăți mai mari. În 2021, la Baku, toți spuneau că am evoluat mult la 3 luni după ce m-am apucat de această disciplină. Atunci aveam exerciții cu dificultate 11, acum am 13” – Alex Avasiloae, gimnast în proba de Trampoline.
Alex a venit în Trampoline cu o bază din săriturile în apă, tânărul de 18 ani fiind multiplu medaliat în probele de 1 metru și 3 metri ale acestui sport. El este antrenat de tatăl său.
Acesta recunoaște că încă are emoții atunci când își vede copilul în concursuri, dar încearcă să și le stăpânească!
„La acest Campionat European aștept să aibă o evoluție bună, să fie sănătos, să își ducă integralele la capăt. Față de acum 5 luni are o dificultate mai mare cu două puncte” – Florin Avasiloae, antrenor Alex Avasiloae.
Alex are și un vis în acest sport!
„Vreau să ajung la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028” – Alex Avasiloae, gimnast în proba de Trampoline.
La cum merg lucrurile, tatăl îl vede la Paris, în 2024!
„ Sunt șase foarte, foarte mari ca în 2028 să fie la Los Angeles! Important e să fie sănătos, să își termine școala, după care să ne axăm pe un program mai greu. Cu execuții bune și constanță va ajunge la Olimpiadă” – Florin Avasiloae, antrenor Alex Avasiloae.
La ultima verificare, dinaintea plecării în Italia, tânărul gimnast a avut la sală susținători speciali: Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, Ingrid Istrate, Secretarul General al federației și Alina Drăgan, Secretarul Federal.
Alex depune jurământul sportivilor
Debutant la Campionatele Europene de Trambulină de la Rimini (1-5 iunie), gimnastul de 18 ani a fost ales de organizatori pentru a depune jurământul sportivilor la festivitatea de deschidere. La competiția din Italia vor participa 64 de sportivi din 20 de țări. Obiectivul României pentru în această competiție este clasarea lui Alex în primii 30 de sportivi și îndeplinirea unui punctaj de 50.000 de puncte. Delegația României la Campionatul European de Trampoline de la Rimini este formată din Alexandru Avasiloae, Florin Avasiloae, antrenor, Răzvan Spirescu, kinetoterapeut și Mirea Brînzea , coordonatorul delegației.
Trampoline e cea mai nouă disciplină din gimnastica românească
Federația Română de Gimnastică a implementat toate disciplinele existente la Federația Internațională: Trampoline Gymnastics, Parkour, Gym for all și Acrobatics și a format prima echipă de Trampoline din istoria noastră. Este vorba de trei sportivi: Alexandru Avasiloae, Dorin Todirașu și Roxana Doroftei, legitimați la CSA Steaua și antrenați de Florin Avasiloae, tatăl lui Alex.
Trampoline are patru categorii: individual masculin, individual feminin, sincron băieți și sincron fete.
„Această ramură a gimnasticii constă în 10 sărituri cu elemente de dificultate. Trampoline, disciplină olimpică din anul 2000, constă în catapultarea sportivilor la o înălțime foarte mare și una dintre cele mai spectaculoase ramuri din gimnastica internațională” – Mircea Brînzea, director tehnic Trampoline.