Alarmant: 6 din 10 adulți români sunt supraponderali!

Aproximativ 58% dintre adulții din România sunt supraponderali, iar 30% dintre copii suferă de greutate în exces, potrivit raportului publicat de Organizația Mondială a Sănătății pe 2022. Totodată, speranţa de viaţă la naştere în România este mult sub media Uniunii Europene, țara noastră ocupând penultimul loc la acest capitol, potrivit raportului “Starea Sănătății în UE”, publicat de Comisia Europeană.

Potrivit specialiștilor, cauzele a peste jumătate dintre decese sunt comportamentele riscante în materie de sănătate, alimentația nesănătoasă, lipsa de activitate sportiva și alcoolul.

În acest context, începând cu 22 iunie, va fi lansată campania de conștientizare “România în pragul obezității”, prin intermediul căruia BeSoftwares va ajuta activ 100 de români supraponderali să lupte împotriva problemelor cu greutatea. Mai concret, programul se va desfășura prin intermediul aplicației FITY, care monitorizează și evaluează în permanență alimentația, hidratarea, mișcarea, indicatorii principali ai greutății și propune comunității de utilizatori, prin intermediul unui antrenor certificat de fitness, o serie de provocări pe care aceștia trebuie să le realizeze. Persoanele care reușesc să îndeplinească provocările antrenorilor vor beneficia de recompense sub formă de cryptomonede, aplicația FITY (accesibilă în browser, iOS sau Android) fiind și primul startup de fitness și nutriție care rulează pe Elrond Network și este  dezvoltată de o echipa românească.

“În urmă cu aproximativ 10 ani, m-am confruntat eu însumi cu probleme de sănătate din cauza alimentației nesănătoase. A urmat o perioadă grea în care am încercat să-mi schimb stilul de viață, perioadă în care am obținut câteva victorii de etapă, dar mai ales multe înfrângeri. Toată această călătorie dificilă m-a adus la dezvoltarea FITY, o aplicație personalizată de nutriție și sport, care recompensează cu crypto utilizatorii care reușesc să finalizeze provocările propuse de antrenorul nostru virtual de fitness. În cadrul programului de conștientizare de luptă împotriva obezității, care se va desfășura pe o perioadă de 9 săptămâni, dorim să ajutăm, pentru început, 100 de români, să-și schimbe stilul de viață, să vadă cum un stil de viață sănătos se va răsfrânge pozitiv și asupra celorlalte dimensiuni ale vieții personale și profesionale. Partea cea mai interesantă a aplicației este că utilizatorii care vor finaliza cu brio challenge-urile aplicației vor fi recompensați cu cryptomonede, deoarece am integrat un sistem care rulează pe Elrond Network. Motorul campaniei România în pragul obezității – 9 weeks challenge – este pocastul Punct și de la capăt pe care îl vom lansa cu emoții pe 22 iunie 2022, alături de comunități relevante, oameni pasionați de sport sau aflați în dificultate din lipsa unui stil de viață sănătos, așa cum am fost și eu odinioară”, declară Călin Perpelea, directorul BeSoftwares.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.