Delegația USR, la Congresul ALDE Europe, a cerut Consiliului European să acorde Republicii Moldova statut de țară candidat la finele lunii iunie
Delegația USR la Congresul ALDE Europe a cerut Consiliului European să acorde Republicii Moldova statut de țară candidat la finele lunii iunie.
Potrivit liderului Cătălin Drulă, USR a avut o delegație considerabilă la Congresul ALDE Party cu un număr total de delegați cu drept de vot de 19 persoane. „Suntem a opta delegație după numărul de voturi, iar USR are un cuvânt important de spus în partidul european”, a mai spus Drulă.
„Delegația a votat unanim rezoluția prin care familia liberală europeană cere o decizie formală a Consiliului European, prin care R. Moldova, Georgia și Ucraina să primească statut de țări candidate la Uniunea Europeană.
Reamintesc, Ucraina a depus oficial cerere de aderare la UE în data de 28 februarie, iar R. Moldova și Georgia au urmat pe data de 3 martie. Pe 11 martie, Consiliul European a cerut Comisiei Europene să își exprime opinia privind candidaturile R. Moldova și Georgiei.
Eu voi susține acest demers și pe data de 23 iunie, la reuniunea liderilor de partide, care fac parte din grupul parlamentar Renew, unde vor participa, printre alții, președintele Franței Emmanuel Macron, premierul Olandei, Mark Rutte, sau vicepremierul Germaniei, Christian Lindner”, a mai precizat, pe pagina de facebook, Cătălin Drulă.