Eurodeputatul Maria Grapini critică activitatea Consiliului European și a președinției franceze: România nu este în Schengen, deși a respectat toate criteriile impuse!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a taxat dur, într-o intervenție fermă în plenul PE, activitatea Consiliului European și președinția franceză!

Potrivit eurodeputatului Grapini, la niciuna din ședințele Consiliului, nu ar trebui să lipsească de pe ordinea de zi discuția legată de situația cetățenilor din UE.

“Astăzi, am avut o dezbatere, în țara mea, despre perspectiva UE și am fost întrebată ce se întâmplă cu viitorul UE. Oamenii au sărăcit, le bate vântul prin buzunare, și vreau să cer Consiliului ca, de acum înainte, să nu mai existe vreo ședință fără a se discuta despre situația în care se găsesc cetățenii UE”, a punctat Maria Grapini care, în context, și-a exprimat amărăciunea că, în șase luni, președinția franceză nu a reușit să treacă România pe lista țărilor care merită să fie în Schengen, deși a respectat toate criteriile impuse.

„Discriminarea aceasta duce la scepticism și la neîncredere. Trebuie să lărgim UE dar trebuie să ne gândim serios cum acționăm și în interiorul Uniunii!”, a conchis Maria Grapini.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.