Managerul Institutului Clinic Fundeni, Prof. univ. Dr. Anca Coliță: Pentru a performa, trebuie să te lași călăuzit de idealul de a face imposibilul posibil!
Doamnă manager al Institutului Clinic Fundeni, Prof. univ. Dr. Anca Coliță, care sunt principalele repere ale activității dumneavoastră? Și, ca o întrebare adiacentă, sub ce deviză v-ați construit viața profesională?
Cred că, privită din exterior, activitatea fiecăruia dintre noi se poate axa pe mai multe repere, mai mult sau mai puțin diversificate sau complexe, dar în ceea ce mă privește, permiteți-mi să le comprim pe toate într-un singur cuvânt, extrem de important pentru mine: familia. Acasă, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și la Institutul Clinic Fundeni, mă regăsesc în același spirit. Nu mi-am ales o anumită deviză, dar mi-ar plăcea să cred că, pe parcursul carierei profesionale, didactice, dar mai ales clinice, am fost mereu sub același herald divin: “Nihil Sine Deo!”.
„Terapia revoluționară pentru cancer – CAR-T, a fost aplicată recent, și cu succes, la I.C.Fundeni”
Ce ați adus nou, ca manager, de la preluarea acestei importante responsabilități și care au fost principalele realizări ca manager al unei instituții medicale de renume și, totodată, o școală medicală de elită?
Într-o astfel de instituție medicală de prestigiu, provocările sunt inerente, atât din punct de vedere managerial, cât mai ales din perspectiva profilului de activitate, medicina, iar ineditul va trebui întotdeauna corelat cu inventivitatea și cu abilitatea de a găsi cu celeritate soluții eficiente. Și toate acestea se pot transfera în realitate doar dacă ai alături o echipă performantă, precum cea de la I.C.Fundeni, cu ajutorul căreia am reușit să punem în ecuația implementării o serie largă de proiecte sustenabile.
Fie că discutăm despre îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate, despre cercetarea științifică medicală, despre dezvoltarea profesională sau despre proiecte de ordin administrativ. O mare parte dintre acestea se regăsesc pe site-ul Institutului, o platformă IT reconfigurată recent, iar o altă serie de proiecte se află astăzi în curs de proiectare și dezvoltare.
Dar cred că răspunsul cel mai elocvent la întrebarea dumneavoastră se poate reflecta în terapia revoluționară pentru cancer – CAR-T, pe care am aplicat-o recent, și cu succes, la I.C.Fundeni. Și trebuie să precizez că, în spatele acestei reușite, se află o mare echipă de profesioniști, cărora le mulțumesc și prin intermediul acestui interviu.
„Terapiile celulare CAR-T reprezintă o șansă pentru pacienții cu cancere hematologice avansate, recidivante sau refractare!”
Îmi puteți descrie, în câteva cuvinte, această nouă terapie ?
Terapiile celulare CAR-T reprezintă o șansă pentru pacienții cu cancere hematologice avansate, recidivante sau refractare, reprezentând un progres major în felul în care medicii și cercetătorii privesc tratamentul cancerului. Aceste terapii personalizate în cancerele hematologice au devenit o rutină în toată lumea, iar introducerea lor în România reprezintă un pas uriaș în tratamentul neoplaziilor hematologice, refractare la alte tipuri de tratament. Este practic o terapie personalizată pentru formele grave de cancer și până acum am realizat deja trei astfel de proceduri inovative.
Trebuie să subliniez că succesul unei astfel de proceduri medicale deosebite este posibil doar prin colaborarea strânsă interdisciplinară și bineînțeles, cu un efort administrativ al insituției, dar mai ales cu cel venit din partea principalilor susținători ai acestui program, Ministerului Sănătății și Casa Națională de Sănătate, costurile fiind rambursate din programul de oncologie – subprogramul de terapii celulare.
„Institutul Clinic Fundeni se bucură și astăzi, de prezența unor personalități de top ale lumii medicale românești și internaționale!”
Cât de greu este să menții Institutul Clinic Fundeni la un nivel profesional atât de înalt?
Această greutate a apăsat dintotdeauna pe umerii celor care înfăptuiesc în definitiv actul medical. Și fără falsă modestie, pot spune că Institutul Clinic Fundeni se bucură și astăzi, de prezența unor personalități de top ale lumii medicale românești și internaționale, a căror activitate continuă se reflectă prin rezultate extraordinare, superpozabile celor din marile centre medicale europene, atât în aria clinică, cât și în cea a cercetării științifice medicale. Iar atunci când ai un astfel de privilegiu, orice obstacol devine mult mai ușor de trecut, indiferent de poziția pe care o ocupi și de provocările care apar.
Există și lucruri pe care, în calitate de manager, vi le-ați fi dorit a le fi realizat, dar care, din păcate, nu s-au concretizat?
Indiferent de domeniul în care activezi și de funcția care îți este atribuită în organigramă îți dorești întotdeauna să faci mai mult, cât mai mult, iar pentru a performa cred că trebuie să te lași călăuzit de idealul de a face imposibilul posibil și astfel, paradoxal, uneori acel ideal trece de stadiul utopic.
Firește că și aici, la Institutul Clinic Fundeni, catalogat ca fiind una dintre cele mai mari unități medicale din țară, prin care trec anual peste 50.000 de pacienți, există anumite neajunsuri și anumite probleme. Importantă rămâne ideea de a nu renunța niciodată în fața obstacolelor sau de pune verdictul „nu se poate”. La fel ca în profesia de medic și activitatea managerială se poate derula armonios dacă alegi să te dedici și să urmezi, cu oarecare stoicism, principiul Labor omnia, vincit improbus!
„Aș apela cu toată încrederea la serviciile medicale din România!”
Ce le-ați transmite celor care preferă sistemul medical din străinătate în detrimentul celui românesc? Putem concura, cu adevărat, cu spitalele de top de afară?
Fiecare dintre noi are dreptul de a alege și de a consimți, dar cred că în spatele oricărei decizii bune trebuie să existe o plajă cât mai largă de informații clare și corecte, indiferent de subiectul vizat. Aș putea spune că în ultimii ani, imaginea sistemului medical românesc a fost umbrită, într-o oarecare măsură, de apariția unor evenimente nedorite, unele dintre ele tragice, dar , și dincolo de orice subiectivism, consider că medicina românească este în continuare una performantă, foarte multe dintre specialitățile noastre medicale fiind superpozabile celor din străinătate. Și da, dacă ipotetic aș fi pusă în fața unei astfel de alegeri, sper să nu fie cazul, aș apela cu toată încrederea la serviciile medicale din România.
„Cu sprijnul acestor profesioniști am reușit să punem bazele unor nuclee de excelență științifică cu profil specific în mai multe arii de cercetare medicală!”
Pe lângă activitatea medicală pentru care este atât de bine-cunoscut, Institutul Clinic Fundeni desfășoară o intensă activitate de cercetare. Ce proiecte aveți în derulare?
Paleta cercetării științifice medicale este una extrem de extinsă. De la pacient la microscop și invers. Iar la nivelul Institutului Clinic Fundeni această activitate este una extrem de laborioasă și implică o multitudine de componente ce se reunesc , precum un puzzle, în construcția mai multor proiecte tematice. Indiferent de anvergura unui proiect, cea mai importantă componentă o reprezintă resursa umană și, în cazul Institutului nostru, pot spune că aceasta este una de top. Cu sprijnul acestor profesioniști am reușit să punem bazele unor nuclee de excelență științifică cu profil specific în mai multe arii de cercetare medicală și totodată să construim proiecte sustenabile pentru care am reușit în mare parte să atragem și fonduri extrabugetare.
„Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II – Sud-Muntenia”, „LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C” sau “Formare de excelență în domeniul Uro-Oncologie – FEDURO” sunt doar câteva dintre proiectele pe care I.C.Fundeni le are în derualare în această perioadă. Este foarte important de reținut că, toate aceste proiecte , cu toate implicațiile ce derivă din implementarea lor, idee, proiectare, finanțare și multe ore de studiu, au un singur scop principal, pacientul.
„Indiferent de mărimea alocărilor bugetare rezervate oricărui domeniu de activitate, consider că este mult mai importantă prioritizarea investițiilor și dezvoltarea unor proiecte sustenabile!”
Ce credeți că lipsește sistemului medical din România? Și, nu în ultimul rând, doamnă profesor Coliță, ne puteți împărtăși un vis profesional?
Este greu să discutăm despre un întreg sistem și să facem, în același timp, o analiză pertinentă de ansamblu. În plus, dacă apelăm la factorul comparativ, spiritul analitic ne va poziționa pe harta lumii a sistemelor medicale într-un grafic sinusoidal în funcție de indicatorii economici ai respectivelor țări. Dar indiferent de mărimea alocărilor bugetare rezervate oricărui domeniu de activitate, consider că este mult mai importantă prioritizarea investițiilor și dezvoltarea unor proiecte sustenabile care, pe termen mediu și lung , să poată conduce la o eficientizare a anumitor componente dintr-un sistem și, implicit, la o reducere substanțială a costurilor.
Totuși, pentru a veni cu un răspuns exact în întâmpinarea întrebării dumneavoastră, cred că sistemului medical românesc îi lipsește o infrastructură nouă. Chiar dacă, în ultimii ani numărul spitalelor modernizate din România a crescut exponențial, clădirile în care funcționează multe dintre aceste unități medicale au, din cauza vechimii lor, un mare grad de uzură. Iar un vis personal pe care mi-l doresc transpus în realitate este acela de a reuși, împreună cu întreaga echipă și cu factorii decizionali din sistemul medical, să relocăm activitatea într-un spital nou și modern, oferind astfel o imagine occidentală Institutului Clinic Fundeni, iar pacienților noștri un plus substanțial din punct de vedere al serviciilor medicale.
Un interviu realizat de Iulian Badea
cred ca exista exceptii care vor intari regula