Ministrul Muncii, Marius Budăi, mesaj tranșant: Salariile parlamentarilor nu vor fi majorate!
Marius Budăi, ministrul Muncii, a adus clarificări privind votul din Senat legat de creșterea salariilor parlamentarilor.
Marius Budăi a anunțat că salariile parlamentarilor nu vor fi majorate. În Plenul Senatului a fost adoptat miercuri un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite. Inițiativa a trecut cu 92 de voturi pentru, 22 împotrivă și patru abţineri.
Senatorii UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, care sunt și autorii amendamentului admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, au precizat că scopul urmărit este de „eliminare a inechităţilor existente în acest moment”. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.
Budăi a declarat că nici în următorii 20 de ani salarile parlamentarilor nu vor fi majorate. Întrebat despre demersul respectiv, social-democratul a făcut câteva clarificări.
„Nu au crescut veniturile demnitarilor. Să punem adevărul acolo unde este. A fost o discuție pe un amendament, pe care eu personal nu l-am văzut, la Senat. Am văzut poziția fermă a lui Marcel Ciolacu. Deci la momentul actual când vorbim, demnitarii nu au salariile crescute. Şi nu le vor avea.
Oameni au fost informați eronat voit de alți politicieni. Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum. Adevărul este unul simplu: astăzi nu avem majorate salariile şi nu le vom avea nici în viitorul apropiat.
În actuala sesiune parlamentară, care înseamnă până la 31 decembrie, salariile demnitarilor nu se vor majora. Şi dacă încălzește pe cineva nici pe următorii 20 de ani”, a spus Marius Budăi în cadrul emisiunii „Subiectiv”.
„PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.
Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.