România nu are statistici ale pacienților cu limfedem, afecțiune de care suferă 40% dintre pacienții supuși unor intervenții chirurgicale oncologice
La nivel global, 40% dintre pacienții care au suferit intervenții chirurgicale oncologice sau care au parcurs scheme de tratament ce includ radioterapie și chimioterapie sunt afectați de apariția limfedemului secundar. Deşi este o afecţiune identificată la un număr ridicat de pacienţi, România nu are nici date statistice, nici proceduri clare în partea de prevenţie, diagnosticare şi gestionare a acesteia.
Statisticile de peste hotare arată că o parte considerabilă a pacienţilor supuşi unor intervenţii şi tratamente oncologice dezvoltă şi limfedem, o afecţiune ce duce la mărirea progresivă în volum a unei părţi a corpului (membru, trunchi, abdomen, zona genitală, cap, gât), cauzată de îngustarea, blocarea sau deteriorarea căilor limfatice.
„În ţara noastră nu există niciun program de școlarizare oficial privind limfologia, iar afecţiunile sistemului limfatic sunt inexistente ca și materie universitară. De aici apare și problema generalizată în sistemul medical de la noi de a identifica și a diagnostica corect și la timp limfedemul, respectiv capacitatea de a-l gestiona.” spune Silvia Berţa, coordonator Physio Sport Therapy Academy.
Prevenţia presupune proceduri de drenaj limfatic manual, precum şi respectarea mai multor reguli în materie de stil de viaţă, mişcare, nutriţie, imediat după efectuarea intervenţiilor chirurgicale oncologice.
Limfedemul nu se tratează, dar se poate ţine sub control
Odată apărut, limfedemul nu se poate trata, dar tratamentul este obligatoriu pentru ca lucrurile să nu degenereze şi să provoace complicaţii. Acesta presupune ședințe periodice de drenaj limfatic, bandajare pentru terapia decongestivă, ciorapi compresivi. Costurile medii ale unui astfel de tratament depășesc, în cele mai multe cazuri, 600 lei/lună, tocmai de aceea este esenţială prevenţia şi descoperirea afecţiunii încă din stadiu incipient. Specialiștii recomandă și au făcut deja demersuri către Ministerul Sănătății, pentru compenasarea tratamentului de către Casa de Asigurări de Sănătate, lucru care se întâmplă deja în alte state, precum Spania și unele dintre provinciile din Canada.
„Este esenţial să creştem doza de conştientizare în ceea ce priveşte această afecţiune, iar asta vine la pachet cu nevoia de specializare a cât mai multor terapeuţi, construirea unei rețele informative și de comunicare pentru terapeuți-medici-pacienți cu limfedem, precum și informarea cât mai clară a tuturor părților implicate privind această afecțiune. De aceea am decis să facem noi primul pas în acest sens prin lansarea primului manual dedicat medicilor, terapeuţilor şi pacienţilor cu limfedem” spune Silvia Berţa, coordonator Physio Sport Therapy Academy.
Ghidul „Cum învingem limfedemul?”, realizat de dr. Ivan Macarov, coordonatorul Institutului Științific „LIMPHA” din Moscova, în colaborare cu specialiştii Physio Sport Therapy Academy, va fi lansat sâmbătă, 5 noiembrie, în Bucureşti şi va fi urmat de o serie de prezentări şi workshop-uri practice.