Nicușor Dan, vești bune pentru bucureșteni: Bucureștiul va avea un Centru de Transplant Multi-organ în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”

Primarul general, Nicușor Dan, anunță că Bucureștiul va avea un Centru de Transplant Multi-organ în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.
Potrivit lui NIcușor Dan, noul centru – un proiect unic ca anvergură și importanță în sud-estul Europei, va permite efectuarea de transplanturi în condiții modeme, echivalente celor oferite în centrele de transplant din Europa și în alte centre medicale internaționale.
Realizarea investiției presupune construirea unei clădiri noi, cu regim de înălțime 3S+P+7E+8Erth, în care să funcționeze integrat compartimente și secții medicale precum Imagistică (CT și RMN), Ambulatoriu (cu 16 cabinete), Laborator Anatomo-patologie și Laborator Transplant, ATI (cu 17 paturi), Bloc Operator (cu 8 de Săli de Operație), spitalizare cu 66 paturi.
Valoarea investiției este de 610.172.610,57 lei (TVA inclus), iar finanțarea se va face prin PNRR, bugetul local al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, și/sau din alte surse legal constituite.
Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, inițiat de ASSMB, instituție în coordonarea viceprimarului Horia Tomescu, a primit aprobarea consilierilor generali în ultima ședință, a conchis Nicușor Dan.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.