Ministerul Sănătății vrea să introducă o nouă taxă pentru pacienții care au (deja) asigurări de sănătate!
Ministerul Sănătății vrea să introducă o nouă taxă pentru pacienții care au deja asigurări de sănătate. Măsura este prevăzută într-un proiectul al strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției.
O nouă taxă la Sănătate pentru pacienţii români chiar dacă sunt deja asiguraţi. Ministerul Sănătății propune introducerea unei noi taxe pentru pacienții asiguraţi chiar dacă se tratează în spitalele de stat. Astfel, Ministerul Sănătății vrea ca pacienții care doresc să beneficieze de serviciile medicale ale unui anumit medic să plătească o taxă, numită coplată.
„Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare a strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
De asemenea, spitalele publice pot încheia contracte de asistență medicală cu societăți de asigurări, cu persoane fizice, dar totul ”în condițiile partajării veniturilor respective cu personalul implicat” pentru a elimina plățile informale care se efectuau până acum.
”Reglementarea posibilităţii ca spitalele publice să obţină venituri din servicii medicale furnizate contra cost, prin contract cu pacienţii sau cu societăţile de asigurare, în condițiile partajării veniturilor respective cu personalul implicat. Măsura e condiţionată de funcţionarea sistemului e-trimiteri în cadrul PIAS (platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate) şi implementarea sa ar putea începe în al treilea trimestru al anului 2025, conform Strategiei Naționale de Sănătate.
În primul trimestru din 2026 începe „pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii elective în unitățile sanitare publice, cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei plăți reglementate legal și suportate de beneficiar, precum și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în Strategia Naţională de Sănătate.
Strategia mai prevede proiecte precum informatizarea spitalelor și asigurarea unor servicii de urgență de către medicii de familie, fără a da însă detalii despre modul în care vor fi atinse ceste obiective.