Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, trage un nou semnal de alarmă privind nevoia de a exista criterii valorice în stabilirea candidaților politici pentru Parlament!
Revoltată de cazul deputatului AUR, Viorel Focșa care, băut fiind, și-a bătut soția de față cu copilul pe care urma să îl adopte, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, trage un nou semnal de alarmă privind nevoia de a exista criterii valorice în stabilirea candidaților politici pentru Parlament!
“Este foarte bine că mediatizați cazul pentru că intrarea în Parlament, fie ca deputat, fie ca senator, se face prin votul liber al cetățenilor. Din păcate, cetățenii nu au posibilitatea să cunoască înainte de a vota toate persoanele aflate pe o listă de partid. Vinovăția, din punctul meu de vedere, – și am spus acest lucru și înainte de a fi în politică – este a partidelor pentru că ele cunosc sau ar trebui să cunoască foarte bine persoanele aflate pe listă și mă refer aici la CV-urile acestora, la discuțiile avute cu aceștia și la responsabilitatea celor care fac aceste propuneri. Așadar, nu poți învinovăți cetățenii că, prin votul lor, ajung în Parlament asemenea personaje”, a punctat eurodeputatul Grapini, care a precizat că legea trebuie să fie extrem de dură în aceste cazuri.
Potrivit Mariei Grapini, este nevoie de etica și corectitudinea partidelor, iar liderii acestora trebuie să înțeleagă că oamenii nu îi vor mai vota dacă vor continua să pună acest tip de personaje pe liste, la alegeri.
Mai mult, europarlamentarul umanist consideră că mass-media ajută alegătorii prin mediatizarea acestor cazuri.
“Din nefericire, după 32 de ani, nu există o scara a valorilor în selecția persoanelor care sunt puse pe liste în majoritatea partidelor. Nu există criterii clare și, din acest motiv, se strecoară pe liste asemenea personaje. De altfel, eu am spus de nenumărate ori cetățenilor să se informeze foarte bine înainte de a vota. Să nu se uite doar la sigla de partid și să cunoască mai ales omul pe care îl votează! Să știe ce au făcut acești oameni înainte de a fi puși pe aceste liste! Pentru că trebuie să ai o experiență, să fii pregătit în profesia ta, nu poți să te califici la “locul de muncă” și mă refer aici la Parlament!”, a precizat Maria Grapini.
Din punctul de vedere al eurodeputatul PUSL, este inadmisibil să eșuezi în afaceri sau în profesia ta și apoi să intri în Parlament, susținut de un partid, pentru a face legi pentru mediul de afaceri.
“Cred că ar trebui adoptată o lege, care trebuie să fie constituțională, care să prevadă că accesul în Parlament, instituția care legiferează pentru toată lumea, să fie posibil doar în baza unei experiențe în profesia ta, cu rezultate pozitive. În caz contrar, nu vom avea nicio selecție și se va intra, dacă pot spune așa, la grămadă, cu efecte devastatoare pentru România!”, a conchis europarlamentarul umanist.