Indicele Robor la trei luni, în scădere ușoară

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 7,30% pe an, de la 7,31% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,57% pe an, de la 7,58% în şedinţa precedentă, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,93% pe an, de la 7,94% pe an în şedinţa anterioară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.