Ministrul Budăi îi liniștește pe pensionari: Pensiile nu vor fi mai mici în viitor pentru că veniturile românilor sunt în continuare majorate prin politica de creștere a salariului minim!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că pensiile nu vor fi mai mici în viitor pentru că veniturile românilor sunt în continuare majorate prin politica de creștere a salariului minim. Oficialul a răspuns astfel întrebării dacă vom avea pensii mai mici decât au acum părinții noștri.

„Nu este adevărat pentru că, în continuare, politica de creșteri salariale, politica de creștere a salariului minim, împing veniturile românilor în sus.

Bineînțeles că nu la un nivel care să fie neapărat mulțumitor, însă împing veniturile în sus. Asta, pe contributivitate, înseamnă și împingerea contribuțiilor în sus și înseamnă și pensii mai mari pe viitor”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Amintim că, românii mai pot cumpăra vechime în muncă doar până în vara acestui an, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent. Conform noii legi, acest lucru este permis până la data de 1 septembrie 2023.

Ministrul Marius Budăi precizează că urmează să fie luată o decizie cu privire la o eventuală continuitate a acestei măsuri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.