Victorie a liderilor AUR. Sentință definitivă: Primarul UDMR din Târgu Secuiesc a discriminat românii pe criterii tehnice!
Liderii AUR anunță că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 25 ianuarie a.c., recursul primarului UDMR din Târgu Secuiesc împotriva unei sentințe a Curții de Apel București care a constatat faptul că primarul se face vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor.
Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă, a sesizat CNCD în luna martie 2019 cu privire la faptul că pe pagina de Facebook a Primăriei Târgu Secuiesc este promovat un eveniment public (un târg de produse tradiționale) exclusiv în limba maghiară, fapt ce constituie o discriminare pe criterii etnice a cetățenilor români necunoscători ai limbii maghiare.
Astfel, CNCD a admis sesizarea ADEC și a emis Hotărârea nr. 54/22.01.2020, comunicată în data de 22.04.2020, prin care a decis că faptele constituie discriminare pe criterii etnice a românilor și a aplicat Primăriei Târgu Secuiesc o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 2000 de lei pentru discriminarea românilor.